Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Bisericuţa de lemn – ocrotită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, prăznuit anual la data de 18 octombrie – a fost construită în stil maramureșean, de către o echipă de meșteri din Bârsana, în anul 2000, în doar 30 de zile.
De la ora 10:00, în biserica de zid a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Nicodim au oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurați de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, consilierul administrativ al Episcopiei Severinului și Strehaiei – preotul Antonie Olărean și inspectorul bisericesc al aceleași episcopii – preotul Ionuț Ștefan, protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, duhovnicul mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Fără luptă, nu-i cunună”, explicând că nu doar călugării, ci și noi trebuie să luptăm împotriva păcatului. Totodată, ierarhul a felicitat obștea mănăstirii pentru întreaga activitate duhovnicească, administrativă, culturală și social-filantropică desfășurată în decursul celor 30 de ani de existență.
Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreții de muzică populară Alexandru Pugna, Cornelia Ardelean Archiudean și Alina Ceuca au cântat mai multe pricesne.
La finalul Sfintei Liturghii a fost lansată cartea „Mănăstirea Dobric – Perla Ţibleșului, la 30 de ani de existenţă”, apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, autori fiind stavrofora Veronica Coţofană, stareța așezământului monahal, şi jurnalistul și scriitorul Menuţ Maximinian, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud și managerul cotidianului „Răsunetul” din Bistrița. Cartea a fost prezentată de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană – cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și de poetul Nicolae Băciuț – redactor-șef al revistei Vatra Veche și directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș.
De asemenea, Părintele Episcop Nicodim a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, exprimându-și bucuria de a participa la sărbătoarea mănăstirii.
Slujba și lansarea cărții au avut loc în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși, printre care s-au aflat și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcați în straie populare specifice zonei.
Sursa: mitropolia-clujului.ro