Luni, 08 Noiembrie 2021 17:26

Hram și hirotonie de preot la Mănăstirea Baia de Aramă

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Astăzi 08 noiembrie 2021, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil, Mănăstirea Baia de Aramă, ctitoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, a îmbrăcat haina de sărbătoare primind vizita pastorală a Preasfințitului Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei, vizită ce a fost prilejuită de hirotonia întru preot a diaconului Muscalu Victor – Dănuț.

 

Sfânta și Dumnezeiască Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnul Severin.

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei a rostit cuvânt de învățătură prin care a subliniat câteva date privind sărbătoarea de astăzi. A amintit de ierarhia îngerească, dar și despre crearea și căderea îngerilor.

După cuvântul de învățătură ierarhul a înmânat preotului hirotonit Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, Liturghierul și cartea de hirotonie.

După aceste momente încărcate de emoții părintele Muscalu Victor – Dănuț a rostit un cuvânt de învățătură prin care a subliniat măreția și sublimului preotiei, misiune cu care Dumnezeu a înzestrat pe om. De asemenea a adus mulțumire Preasfințitului Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei pentru purtarea de grijă și încrederea acordată, a mulțumit familiei pentru susținere, a multumit profesorilor, părinților profesori ai Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Grigorie Teologul din Craiova și ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova pentru munca, sfaturile si îndemnurile primite, a mulțumit credincioșilor prezenți pentru dragostea de care au dat dovadă totodată îndemnându-i să participe împreună la Sfintele Liturghii.

Părintele Muscalu Victor Dănuț s-a născut la 4 august 1997, din satul Negoești, aparținător de orașul Baia de Aramă. A urmat cursurile Școlii cu clasele I-VIII Negoești, Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Grigorie Teologul" - Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova. Din anul 2020 este profesor de religie la Colegiul Tehnologic Constantin Brâncoveanu din Baia de Aramă. Părintele Victor este și autorul monografiei bisericilor din Parohia Titerlești și "Viața unui sat de munte - monografia satului Negoești".

La sfârșit Părintele Protoiereu Vasile Ganțu a mulțumit Preasfințitului Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei pentru participarea în mijlocul credincioșilor, pentru purtarea de grijă față de credincioșii din Protoieria Baia de Aramă.

 

Citit 1852 ori Ultima modificare Luni, 08 Noiembrie 2021 18:07

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube