Miercuri, 24 Iunie 2026 20:07

Hram de sărbătoare la Biserica Grecescu din Drobeta-Turnu Severin. Sfânta Liturghie arhierească în ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” - Grecescu din Drobeta-Turnu Severin și-a sărbătorit hramul de vară, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru clerul și credincioșii severineni. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși care au participat la rugăciunea comunității eclesiale.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu Severin.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către preacucernicul părinte Antonie Olarean, consilier administrativ al Episcopiei Severinului și Strehaiei, care a evidențiat importanța deosebită a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul în iconomia mântuirii. Vorbind despre bucuria care a cuprins casa dreptului Zaharia și a Elisabetei la venirea pe lume a celui ce avea să fie Înaintemergătorul Domnului, părintele consilier a subliniat faptul că Sfântul Ioan Botezătorul este „cel mai mare dintre cei născuți din femeie”, ales de Dumnezeu să pregătească inimile oamenilor pentru primirea Mântuitorului Hristos și să vestească apropierea Împărăției cerurilor.

La finalul slujbei, părintele paroh Cristian Raicu a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Nicodim pentru binecuvântarea și dragostea părintească arătate comunității parohiale prin prezența și slujirea arhierească. De asemenea, a mulțumit tuturor credincioșilor care au participat la sărbătoarea hramului, evidențiind atmosfera de pace, comuniune și bucurie duhovnicească revărsată peste cei prezenți în cadrul Sfintei Liturghii, precum și purtarea de grijă a Bunului Dumnezeu față de această comunitate.

Cunoscută în conștiința severinenilor drept Biserica Grecescu, biserica cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” reprezintă unul dintre cele mai valoroase monumente ecleziale ale municipiului Drobeta-Turnu Severin. Lăcașul a fost ctitorit de boierul Ioan Stoian Grecescu și de soția sa, Ioana Grecescu, aceeași familie care a ridicat și spitalul aflat în apropiere și care poartă același nume.

Piatra de temelie a fost așezată la 10 mai 1868, iar edificiul a fost realizat după modelul bisericii domnești de la Curtea de Argeș, la inițiativa ctitorului și cu sprijinul principelui Carol I. Proiectul a fost întocmit de arhitectul Capitalei, iar construcția a devenit una dintre cele mai importante realizări arhitecturale ale Severinului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Interiorul bisericii este împodobit cu pictura realizată în anul 1872 de marele pictor român Gheorghe Tattarescu, unul dintre cei mai importanți artiști ai epocii moderne românești. Executată într-o manieră neoclasică, pictura conferă lăcașului o valoare artistică deosebită, transformându-l într-un veritabil reper al patrimoniului cultural și religios al Olteniei.

Biserica a fost sfințită în anul 1875, iar în 1884 a devenit prima Catedrală Ortodoxă a orașului Turnu Severin, statut pe care l-a păstrat vreme îndelungată. De-a lungul timpului, lăcașul a traversat numeroase momente istorice, fiind afectat atât de Primul Război Mondial, când acoperișul din aramă a fost îndepărtat de trupele de ocupație, cât și de bombardamentele celui de-Al Doilea Război Mondial și de cutremurul din anul 1977. Cu toate acestea, prin grija slujitorilor și a credincioșilor, monumentul a fost restaurat și conservat, continuând să își îndeplinească misiunea spirituală și culturală.

Citit 79 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Iunie 2026 20:12

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube