Preasfințitul Părinte a fost întâmpinat cu dragoste de către credincioşii prezenți, care i-au mulțumit pentru purtarea de grijă de a le rândui un nou păstor de suflete.
Ziua de sărbătoare a început cu săvârşirea Utreniei şi a Sfintei Liturghii, la care au luat parte în număr mare fiii satului. La ceremonia religioasă au slujit alături de Părintele Episcop, câțiva preoți din satele învecinate. Bunii creştini s-au putut ruga lui Dumnezeu, bucurându-se de atmosfera duhovnicească întreținută de cântările bisericeşti executate cu profesionalism de grupul psaltic de la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon Arnăutu Marian Constantin a primit Taina Hirotoniei întru preot pe seama bisericii cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Actul de instalare ca paroh a fost citit înaintea credincioşilor de către protoiereul protopopiatului Strehaia, Pr. Popescu Gheorghe-Caludiu. Ierarhul mehedințean i-a dăruit apoi tânărului preot, o cruce, cheia şi Evanghelia bisericii, ca însemne ale slujirii sale.
La finalul Sfintei Liturghii, proaspătul hirotonit a mulțumit celor prezenți pentru căldura primirii, rugându-i pe enoriaşi să îi fie alături în lucrarea sa pastorală. Părintele Arnăutu a mulțumit şi Chiriarhului său pentru încrederea acordată, arătându-şi râvna şi dorința de a depune eforturi spre propăşirea duhovnicească a comunității locale.