Sâmbătă, 19 Iunie 2021 23:23

Duminică, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji la Mănăstirea Cerneţi

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica a VIII-a după Paşti, a Rusaliilor, Cincizecimii sau Pogorârii Sfântului Duh, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Cerneţi.

Ambianţa duhovnicească şi comuniunea euharistică de la Sfânta Liturghie vor fi întregite prin participarea unui ale sobor de preoţi şi diaconi, coliturghisitori cu Părintele Episcop, precum şi de credincioşi.

Pogorârea Duhului Sfânt (numită şi Rusaliile) este unul din praznicele împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe; este sărbătorită la cincizeci de zile după Sfintele Paşti (de aceea căzând întotdeauna într-o Duminică).

Biserica Ortodoxă vede Pogorârea Duhului Sfânt ca împlinirea misiunii de propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos şi începutul erei mesianice a Împărăţiei lui Dumnezeu, prezentă în mod mistic în Biserică. În mod tradiţional este considerată începutul Bisericii, una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.

Citit 302 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube