Duminică, 09 Aprilie 2023 15:29

Duminica Floriilor la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Biserica Ortodoxă sărbătorește pe 9 aprilie 2023 Intrarea Domnului în Ierusalim. Această zi de intensă trăire spirituală este premergătoare evenimentelor dramatice din Săptămâna Patimilor, în centrul cărora se află Dumnezeu – Fiul, Cel ce răscumpără lumea prin pătimire și moarte.

Pentru a marca prin prăznuire duhovnicească duminica dinaintea Învierii Domnului, la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească, credincioșii severineni bucurându-se de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

La finalul Sfintei Liturghii au fost binecuvântate ramurile de salcie, de către Ierah care a citit rugăciunea specială care se citește asupra ramurilor în duminica Floriilor. Aceste ramuri au fost împărțite la finalul slujbei creștinilor prezenți pentru a le lua acasa fiecare dintre ei și a duce în casele lor binecuvântarea care se revarsă asupra tuturor care participă la Sfânta Liturghie în biserică la acest praznic împărătesc.

În cuvântul rostit de la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul așezat la sufletele credincioșilor un cuvânt de binecuvântare, dorindu-le spor în rugăciune în această perioadă atât de importantă pentru creștini. De asemenea, Preasfinția Sa, a mai vorbit credincioșilor despre felurile rugăciunii și importanța rugăciunii obștești din biserică, iar la finalul cuvântului a vorbit despre importanța cântărilor duhovnicești cântate de psalții bisericii pentru ambianța duhovnicească ce îmbie, pe credincioșii participanți la slujbe, la rugăciune cu inimă smerită și sporire în urcușul pe calea mântuirii.

Duminica Floriilor este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui.

Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii: intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea Patimilor.

Citit 922 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Decembrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube