Luni, 26 Ianuarie 2026 16:23

Duminica a XXXII-a după Rusalii - Zi de sărbătoare și bucurie duhovnicească pentru credincioșii din parohia Jupalnic

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zi de sărbătoare și bucurie duhovnicească pentru credincioșii din parohia Jupalnic, cartier al orașul Orșova, în Duminica a XXXII-a după Rusalii. Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit aici Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Slujirea arhierească a adunat numeroși credincioși ai parohiei și din împrejurimi, care au venit să se împărtășească din bucuria comuniunii liturgice și să primească binecuvântarea ierarhului. Atmosfera de rugăciune a încărcat inimile credincioșilor cu harul și iubirea lui Dumnezeu coborâtă prin lumina Duhului Sfânt, totodată cântările bizantine ale grupului psaltic „Sfântul M. Mc. Gheorghe” au coborât glasul lui Dumnezeu în mijlocul celor chemați antrenând astfel ritmuri armonice de laudă pentru Adam cel nou care ne-a ridicat din slăbiciunea păcatului.

La final, Preasfințitul Părinte Nicodim a adresat un cuvânt de învățătură, subliniind teama Sfântului Grigorie de Nazianz de a muri înainte să fie botezat în Hristos. În urma unei confruntări duale atât pe plan subiectiv în conștientizarea că nebotezat va gusta chinurile iadului și cel obiectiv călătoria sa furtunoasă din mijlocul mării, care l-a lăsat abia respirând. Acest Sfânt Părinte, în urma acestei experințe, își va dărui întreaga viață în mâinile Părintelui Ceresc, prin trăirea curată, adevărată și ca apărător al credinței, mărturisind cu claritate și profunzime dumnezeirea Sfintei Treimi. Cuvântările sale teologice rămân până astăzi un reper fundamental al teologiei ortodoxe, exprimând adevăruri înalte într-un limbaj plin de frumusețe și echilibru.

Prezența Preasfințitului Nicodim în mijlocul comunității din Jupalnic a fost un prilej de întărire sufletească pentru cler și credincioși, confirmând grija părintească a Părintelui Episcop pentru toate parohiile din cuprinsul eparhiei și importanța slujirii liturgice ca izvor de har și unitate.

Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin

Citit 843 ori Ultima modificare Luni, 26 Ianuarie 2026 16:25

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube