În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul Mehedințean a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Emanuil Gheorghe pe seama Mănăstirii cu hramul „Adormirea Sfintei Ana”, din orașul Orșova. Răspunsurile liturgice au fost date de către ambele grupuri psaltice ale Catedralei Episcopale „Sfântul Nicodim” și „Sfântul M. Mc. Gheorghe”.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop a vorbit celor de față despre Scara Sfântului Ioan Scăraru, mai exact cuvântul al VII-lea sau treapta a șaptea, „Plânsul de bucurie Făcător”. Sfântul Ioan spune vorbește despre o străpungere a inimii, o rugăminte din adâncul sufletului către Milostivul Dumnezeu.
Născut la sfârșitul secolului al VI-lea, în Siria, Sfântul Ioan a îmbrățișat viața monahală încă de când avea 16 ani, fiind ucenic al Cuviosului Martirie aproape 20 de ani. După moartea duhovnicului său, Sfântul Ioan s-a retras într-o peșteră, în locul numit Tolas, petrecând aici 40 de ani în nevoință. Numit, mai apoi, stareț al Mănăstirii din Sinai, Sfântul Ioan a primit cu durere această chemare, dar s-a supus vreme de câțiva ani, după care a numit un călugăr în locul său și s-a întors în pustie, petrecând astfel până la finalul vieții sale. Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul în această duminică este atestată în manuscrise abia în secolul al XIII-lea. Până în acel moment, ea era rezervată pildei samarineanului milostiv, al cărei canon s-a păstrat în Utrenia acestei zile, până astăzi. Instituirea târzie a prăznuirii a rezultat, probabil, din dorinţa de a completa în mod armonios structura Triodului.
Autor al renumitei cărți Scara, Sfântul Ioan a prezentat viața duhovnicească sub forma unei scări cu 30 de trepte, fiecare treaptă corespunzând unei anumite virtuți. Numărul treptelor este unul simbolic, dar are şi un adânc înţeles duhovnicesc, reprezentând vârsta la care Hristos S-a revelat în deplina Sa maturitate. Conform traducerii părintelui Dumitru Stăniloae (Filocalia, volumul IX), Sfântul Ioan clasifică treptele Scării astfel:
1. Retragerea - presupune ieşirea firii de sub stăpânirea materiei;
2. Neîmpătimirea - constă în golirea omului de tot ce este stricăcios;
3. Înstrăinarea - maică a despătimirii;
4. Ascultarea - fereastra prin care poţi vedea dincolo de sine;
5. Pocăinţa - o întoarcere a omului de la păcat la virtute, prin nevoinţă şi suferinţă;
6. Gândul la moarte - darul lui Dumnezeu prin care deschide sufletului orizontul veşniciei şi perspectiva infinităţii;
7. Fericita întristare - dorul intens după viaţa în Dumnezeu;
8. Mânia - tulburarea sufletului;
9. Ținerea de minte a răului - ce îngustează sufletul;
10. Clevetirea - care surpă iubirea;
11. Flecăreala - catedrala slavei deşarte;
12. Minciuna - fiica multei vorbiri;
13. Trândăvia - moartea tuturor virtuţilor;
14. Lăcomia - maica desfrânării;
15. Neprihănirea (castitatea) - începutul învierii celei de obşte şi al nestricăciunii celor stricăcioase;
16. Arghirofilia - închinarea la idoli;
17. Nesimţirea - breşa dintre trecut şi prezent;
18. Somnul - îngroşarea minţii;
19. Privegherea - subţierea spiritului;
20. Frica - nedesăvârşirea în iubire;
21. Slava deşartă - vânătoarea virtuţilor;
22. Mândria - închipuirea de sine;
23. Hula - gândurile vrăjmaşilor;
24. Blândeţea - contemplarea tainei lui Dumnezeu;
25. Smerenia - poarta Împărăţiei lui Dumnezeu;
26. Discernământul - curăţenia inimii;
27. Isihia - cale a rugăciunii neîntrerupte;
28. Rugăciunea - maica virtuţilor;
29. Nepătimirea - moartea întru înviere a sufletului;
30. Credinţa, nădejdea şi dragostea - amplitudinea cunoaşterii şi trăirii duhovniceşti.
