Joi, 19 August 2021 18:48

Duminică, 22 august, va fi săvârşită sfinţirea troiţei ridicată în memoria lui Tudor Vladimirescu şi a pandurilor săi în comuna Cireşu

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică, 22 august, va avea loc a LVIII-a ediţie a Sărbătorii Peşterii Topolniţa. Ediţia de anul acesta va cuprinde un moment liturgic special în parcursul programului şi anume sfinţirea de către Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei a troiţei ridicată în memoria lui Tudor Vladimirescu şi a pandurilor săi de către Episcopia Severinului şi Strehaiei, împreună cu Primăria comunei Cireşu, în amintirea luptei ce s-a dat pe această colină între panduri şi turci, precum şi pentru a cinsti împlinirea a 200 de ani de la Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821.

Momentul liturgic va debuta la orele 11.30 şi va fi urmat de cuvântul Ierarhului, alocuţiunile autorităţilor locale şi judeţene, precum şi ale istoricilor invitaţi la acest eveniment.

Începând cu orele 13.00, programul Sărbătorii Peşterii va fi presărat cu numeroase momente artistice şi de folclor susținute de artişti consacrați din această parte a mehedințiului, acompaniaţi de Ansamblul Profesionist Danubius.

Manifestarea este dedicată uneia dintre cele mai impunătore peştei din ţara noastră şi a doua ca mărime din România.

Citit 898 ori Ultima modificare Joi, 19 August 2021 18:56

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube