Manifestarea este prilejuită de declararea anului 2021 ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor în Patriarhia Română” și va fi centrată pe rolul Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, înfiinţarea, organizarea şi activitatea pastorală a eparhiilor din afara graniţelor, diaspora românească fiind una dintre cele mai numeroase, ocupând în prezent locul cinci la nivel internaţional.
În decursul a aproximativ 15 ani, între 2000-2001 şi 2015-2016, numărul emigranţilor români a crescut cu 2,3 milioane, emigrarea fiind motivul principal al declinului populaţiei din ţara noastră.
Conferinţa de anul acesta, cu tema „Biserica diasporei româneşti”, va fi susținută de către Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, iar programul va continua cu intervenţia online a P.C. Pr. Ioan Scripciuc, preot slujitor al unei parohii româneşti din Germania.