Luni, 04 Mai 2026 19:19

Comuniune și formare: Ziua Națională a Tineretului, marcată de asociațiile de tineret din Mitropolia Olteniei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 30 aprilie – 2 mai 2026, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova a găzduit un amplu schimb de experiență și cursuri de formare dedicat tinerilor implicați în activitatea asociațiilor de tineret din cadrul Mitropoliei Olteniei.

Evenimentul a fost organizat la inițiativa Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Craiova în colaborare cu Sectorul de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiova, având drept obiectiv principal consolidarea colaborării dintre organizațiile de tineret din Mitropolia Olteniei și realizarea unui schimb de bune practici atât la nivel regional, cât și inter-eparhial, prin implicarea unor formatori din Banatul de Munte.

La întâlnire au participat aproximativ 50 de tineri, reprezentanți ai mai multor asociații de tineret: Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Banatul de Munte, Asociația „Sfântul Valentin” din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, Asociația Anastasia Youth Action din Episcopia Severinului și Strehaiei, Asociația Kinonia din Episcopiei Slatinei și Romanaților, precum și Asociația Studenților Creștin Ortodocși, filialele Craiova și Târgu Jiu. Diversitatea participanților a oferit un cadru propice dialogului, schimbului de idei și împărtășirii experiențelor din activitatea cu tinerii desfășurată în diferite contexte eparhiale.

Programul schimbului de experiență a fost structurat pe parcursul celor trei zile și a cuprins sesiuni de formare dedicate liderilor și voluntarilor implicați în coordonarea activităților de tineret. Acestea au fost susținute de reprezentanți ai ATOR Banatul de Munte, organizație cu experiență în dezvoltarea de programe pentru tineri, implicați activ în susținerea și mentoratul altor asociații.

Sesiunile de lucru au fost coordonate de Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte, Simion Bâca, vicepreședinte, și Maria Balaci, responsabil al filialei ATOR Reșița. Formatorii au propus participanților un parcurs complex, îmbinând elemente de teorie organizațională cu aplicații practice, adaptate nevoilor reale ale asociațiilor de tineret.

În cadrul atelierelor, tinerii au lucrat pe definirea identității organizaționale, stabilirea valorilor și a direcțiilor strategice, precum și pe elaborarea unor planuri concrete de activitate. De asemenea, au fost abordate teme precum profilul unui coordonator, lucrul în echipă, comunicarea eficientă și dezvoltarea unor programe sustenabile dedicate tinerilor din parohii și comunități.

Pe lângă componenta formativă, programul a inclus și activități de socializare și consolidare a echipei, menite să întărească relațiile dintre participanți și să creeze un cadru de colaborare deschis și dinamic. Prin jocuri de echipă, exerciții interactive și momente de reflecție comună, tinerii au avut ocazia să experimenteze în mod direct metodele prezentate în cadrul sesiunilor de formare.

Această inițiativă se înscrie într-un demers mai amplu de colaborare între eparhiile din Mitropolia Olteniei și Episcopia Caransebeșului, având ca scop promovarea spiritului și valorilor Bisericii în toate activitățile dedicate tinerilor. În acest sens, unul dintre rezultatele concrete ale întâlnirii a fost stabilirea unui calendar de mentorat online, ce se va desfășura în perioada mai–septembrie 2026.

Programul de mentorat va oferi sprijin asociațiilor participante în implementarea strategiilor elaborate în cadrul formării, precum și în dezvoltarea și consolidarea activităților dedicate tinerilor, contribuind astfel la creșterea implicării acestora în viața Bisericii și a comunității.

Sursa: mitropoliaolteniei.ro

Citit 260 ori Ultima modificare Luni, 04 Mai 2026 19:21

Cele mai citite articole

radiolumina logo

« Iunie 2026 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

e religie ro

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube