Acasă
În ajunul sărbătorii a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea sfântului ocrotitor, iar în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un ales sobor de preoți împreună cu preacuviosul părinte protosinghel Augustin, starețul acestei sfintei mănăstiri, având alături o delegație formată din preoți și protopsalți din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei.
Cei prezenți s-au rugat în cadrul slujbei Parastasului pentru sufletele celor care au ctitorit această nouă vatră călugărească, iar la final au fost săvârșită slujba vecerniei Pogorârii Sfântului Duh. Părintele protosinghel Augustin Dragomir, starețul mănăstirii Jiana, a făcut o aleasă poftire tuturor fiilor Eparhiei Severinului pentru a lua parte la slujbele închinate Sfântului Mucenic Iuliu Veteranul și a adus după cuviință, mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.Înfiinţarea mănăstirii Jiana s-a aprobat în şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008. Mănăstirea a primit hramul ,,Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul", organizându-se ca așezământ de călugări, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei.
Foto: Aurel-Marian-Augustin Gherghinescu