Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi în atacul din Texas, pentru vindecarea celor răniţi şi pentru consolarea familiilor acestora, dar şi pentru încetare urii şi a violenţei care distrug viaţa oamenilor nevinovaţi.
Patriarhia Română a aflat cu îndurerare că 26 de credincioși creștini, inclusiv copii, au fost uciși și alți 20 răniți, în sfânta zi de duminică, într-o biserică din Sutherland Springs, Texas, într-un atentat armat, la numai câteva zile după ce, la New York, fuseseră omorâți 8 oameni și alţi 11 răniți într-un atac terorist.
Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru odihna sufletelor celor decedaţi în atacul din Texas, pentru vindecarea celor răniţi şi pentru consolarea familiilor acestora, dar şi pentru încetare urii şi a violenţei care distrug viaţa oamenilor nevinovaţi.
Cu adâncă durere am primit vestea că în seara zilei de duminică, 8 noiembrie 2020, după 30 zile de luptă cu virusul Sars-Cov2, părintele Adrian-Claudiu Căpitănescu s-a mutat la Domnul,…
Urmând tradiţiei începută încă de la înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei, corul Kinonia aduce în fiecare an vestea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos în numeroase comunități din cuprinsul Episcopiei Severinului…
Hristos a înviat ! În aceste zile luminate de bucuria Învierii lui Hristos, dar și de bucuria regăsirii creștinilor ortodocși în comuniune și solidaritate prin sprijinirea concretă a oamenilor afectați…