Joi, 08 Septembrie 2022 16:39

Bucurie duhovnicească și slujbă arhierească la hramul mănăstirii Vodița

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În dată de 8 septembrie la sărbătoarea „Nașterea Maicii Domnului”, mănăstirea Vodița a îmbrăcat haina de sărbătoare primind în mijlocul ei pe Preasfințitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

Din soborul de preoți au făcut parte Părintele  Arhim. Ioanichie Nicolăescu starețul mânăstirii Vodița, P. C. Părinte Antonie Olarean Consilier Administrativ al Episcopiei Severinului și Strehaiei, P. C. Ștefan Ionuț Inspector bisericesc al Episcopiei Severinului și Strehaiei, P. C. Mihai Ionescu preot slujitor la mănăstirea Topolnița, P. C. Părinte Marius Bunceanu, preot paroh la parohia Hinova, P. C. Părinte Pătășanu Petrică, preot paroh la parohia Cireșu și Arhid. Bogdan Chirea.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu-Severin.

În cuvântul de învățătură de la sfârșitul slujbei euharistice, ierarhul mehedințean a subliniat importanța rugăciunii cu străpunge de inimă, rugăciune care ne arată astăzi împlinirea în darul lui Dumnezeu dat Drepților Ioachim și  Ana care prin rugăciune au primit la bătrânețe binecuvântare prin prunca Maria. De asemenea, Preasfinția Sa  a vorbit credincioșilor despre părinții Sfintei Fecioare, prezentându-i ca modele de urmat pentru credincioșii zilelor noastre, modele de smerenie, de răbdare și stăruință în rugăciune.

Mănăstirea Vodița este un important monument istoric și de arhitectură din Oltenia, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar. Cel dintâi așezământ a fost o mănăstire de călugări întemeiată între anii 1364-1370 de Sfântul Nicodim pe cheltuiala voievodului Tării Românești, Vlaicu-Vodă. A fost refăcută de Radu cel Mare în jurul anului 1500 și de Cornea Brăiloiu în 1689, dar a cunoscut o perioadă de decădere după războiul austro-turc din 1718. Mănăstirea Vodița a fost reînființată în anul 1990, când a fost începută restaurarea ctitoriei voievodale și s-a construit un corp de chilii pentru desfășurarea vieții de obște. La această mănăstire a fost copiat un tetraevanghel slavon miniat, cel mai vechi manuscris din Tara Românească.

Cel mai probabil a fost ridicată în perioada dintre 1369 (când Nicodim a ajuns în Țara Românească) și 1374, când este menționat pentru prima dată acest locaș de cult într-un document emis de Vladislav I:

„Pentru că eu, cel întru Hristos Dumnezeu, binecredinciosul voievod Vladislav, din mila lui Dumnezeu, domn a toată Ungrovlahia, am binevoit, după îndemnul lui Dumnezeu, să ridic o mănăstire la Vodița în numele marelui și purtătorului de Dumnezeu Andonie, ascultând pe cinstitul între călugări Nicodim, de asemenea și cu cheltuiala și cu daruri de la domnia mea, iar cu munca lui kir Nicodim, și a fraților lui, am zidit și am zugrăvit.”

Biserica inițială a mănăstirii este probabil primul monument al arhitecturii sacrale românești ridicat pe plan triconc. Acest așa-numit tip Vodița I s-a păstrat doar prin fundamente. Vlaicu Vodă a ctitorit în 1370-1375 o nouă biserică (monument istoric, cod LMI: MH-II-m-A-10437.01), al cărei sistem de boltire este susținut de pilaștri aflați de o parte și de alta a absidelor laterale. Acest tip, numit Vodița II, este tot de plan triconc, dar bolta este îngustată de sistemul de susținere. Tipul Vodița II este întâlnit frecvent în arhitectura Țării Românești până în secolul al XVIII-lea.

Citit 1052 ori Ultima modificare Joi, 08 Septembrie 2022 16:51

Cele mai citite articole

radiolumina logo

 
« Octombrie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube