Răspunsurile liturgice au fost date de grupurile psaltice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Nicodim de la Tismana” ale Catedralei Episcopale.
După slujba euharistică, de la Catedrală s-a pornit în procesiune către Portul de la Dunăre pentru Slujba Agheasmei Mari. De la fiecare biserică din oraș credincioșii împreună cu unul din preoții slujitori au venit la Catedrală pentru a porni alături de ierarhul mehedințean în procesiune.
După slujba Agheasmei Mari săvârșită pe un ponton din portul severinean, Preasfinția Sa a rostit cuvânt de învățătură subliniind credincioșilor prezenți câteva aspecte despre sărbătoarea cea mare a Arătării Domnului.
În prima parte a cuvântului a amintit despre datoria noastră de a mulțumi lui Dumnezeu, dar și despre bucuria duhovnicească prilejuită de acest praznic: „Să înalțăm rugăciune de mulțumire și să-L slăvim pe Dumnezeu fiindcă ne-a ajutat și ne-a binecuvântat să sărbătorim Botezul Domnului, Epifania sau Arătarea Domnului aici în Portul orașului nostru în acest an 2023. Este un prilej de bucurie duhovnicească pentru fiecare dintre noi”.
În a doua parte a cuvântului a vorbit despre rugăciunile ce se citesc la slujba Agheasmei Mari.
În încheiere a mulțumit tuturor autorităților care s-au implicat la buna organizare și desfășurare a acestei slujbe. A mulțumit preoților slujitori, psalților, diaconilor, pandurilor și tuturor credincioșilor prezenți la această sărbătoare.
La final Ierarhul a binecuvântat apele Fluviului Dunărea și a aruncat în apă o cruce din cetină și flori, cruce ce a fost recuperată de o persoană ce s-a încumetat să intre în apele fluviului.