Duminică, 18 Iulie 2021 15:03

Biserica Sfântul Ilie din Drobeta Turnu Severin și-a serbat cu anticipație hramul

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică 18 iulie 2021, când Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, biserica severineană din Cartierul Crihala, asezată sub purtarea de grijă a Sfântului Ilie Tesviteanul, și-a serbat cu anticipație hramul.

 

A devenit deja tradiție ca în duminica premergătoare sărbătorii Sfântului Ilie, Preasfințitul Părinte Nicodim să fie prezent în această biserică și să slujească aici Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Din soborul slujitor la Sfânta Liturghie, condus de Preasfințitul Părinte Nicodim, au făcut parte: părintele consilier Olărean Adrian de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin, părintele Vasile Ghinea, preot pensionar, şi părinţii slujitori ai acestei biserici, părintele paroh Gheorghe Ghinea, părintele Munteanu Gheorghe şi părintele Dumitru Stelian Alin.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” de la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin.

În cuvântul de învățătură de la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim a pus la sufletele celor prezenți cuvânt de învățătură, vorbind despre Sfinții Părinți de la Sinodul IV Ecumenic și despre virtuțile sutașului despre care s-a amintit în  pericopa evanghelică care s-a citit la Sfânta Liturghie din această zi. La finalul cuvântului, ierarhul a îndemnat la stăruință în rugăciune mai ales acum în această perioadă de molimă.

La final, părintele paroh Ghinea Gheorghe a mulțumit în numele enoriașilor acestei parohii, Preasfințitului Părinte Nicodim pentru cuvintele de întărire duhovnicească în credință, iar în finalul cuvântului a reamintit importanța cunoasterii învățăturii Sfintelor Sinoade Ecumenice.

Parohia „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” se află în partea de vest a Severinului. De la punerea pietrei de temelie a bisericii în anul 1991, în apropierea acesteia a funcționat până în anul 2019 un paraclis provizoriu care a deservit ca spațiu liturgic până la finalizarea construcției bisericii. Lucrările, începute în 1992, au fost întrerupte o perioadă, fiind reluate în anul 1998. Sfântul lăcaş este proiectat în stilul neobizantin, cu o suprafaţă de 500 metri pătraţi. Slujba de sfințire a avut loc în data de 20 iulie 2014, în ziua hramului.

Minunata pictură bizantină a fost realizată între anii 2013-2018 de maeştrii Eugen şi Florica Papici, iar banii necesari au fost obţinuţi de la Secretariatul de Stat pentru Culte, autorităţile locale şi donaţiile credincioşilor.

Parohia este prezentă şi în spaţiul virtual, având o pagină de prezentare pe internet, unde credincioşii au acces la informaţii utile despre biblioteca parohială, programul liturgic, părinţii slujitori sau ierarhul locului.

Citit 406 ori Ultima modificare Marți, 27 Iulie 2021 17:22

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube