Joi, 03 Iunie 2021 13:23

A debutat a XIII-a ediţie a Simpozionului Internaţional "Mehedinţi - Istorie, Cultură şi Spiritualitate". Programul simpozionului.

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Organizat cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, prin Sectorul Cultural şi Învăţământ al Centrului Eparhial, în parteneriat cu Facultatea de Teologie din Craiova, manifestarea reuneşte, până pe 4 iunie, nume sonore ale culturii româneşti contemporane, personalităţi de seamă cu expertiză în diverse domenii ştiinţifice, ale căror lucrări vor fi publicate într-un volum omagial.

Condiţiile medicale au determinat organizatorii să se orienteze spre spaţiul virtual, ediţia de anul acesta a simpozionului desfăşurându-se online pe platforma Google Classroom.

Deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului a avut loc joi, 3 iunie.

În deschiderea simpozionului, Preasfinţitul Nicodim a adresat celor prezenţi un cuvânt de întâmpinare și binecuvântare. Ierarhul mehedinţean a continuat cu susţinerea comunicării „Îndatoririle creștinului pentru cei răposați”.

Parintele Episcop a prezentat şi temele generale ce sunt aduse în discuţie zilele acestea. Astfel, manifestările culturale de la Turnu Severin sunt prilejuite de proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2021 ca “Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”.

Referindu-se la tema anului omagial 2021, ierarhul spune: „Tema anului omagial din acest an ne îndeamnă la grija faţă de cei răposaţi, adică la grija faţă de cimitirele parohiale, dar şi la grija liturgică faţă de cei trecuţi la Domnul. Trebuie să avem cugetarea la moarte. Şi când zicem cugetare la moarte ne aducem aminte că la fiecare ectenie avem cereri pentru cei răposaţi şi, de asemenea, cereri în care îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea sfârşit creştinesc.”

Înalţi ierarhi ai Bisericii Ortdoxe au răspuns invitaţiei ierarhului mehedinţenilor de a lua parte la lucrările simpozionului: Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei şi Preasfinţitul Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

*******

Programul Simpozionului Internaţional „Mehedinţi-Istorie, Cultură şi Spiritualitate”, Ed. a XIII-a

 

 SIMPOZIONUL INTERNAȚIONAL

„MEHEDINŢI- ISTORIE, CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE

EDIŢIA A XIII-A

ONLINE, PE PLATFORMA GOOGLE CLASSROOM

3-4 IUNIE 2021

ANUL OMAGIAL AL PASTORAȚIEI ROMÂNILOR DIN AFARA ROMÂNIEI ȘI ANUL COMEMORATIV AL CELOR ADORMIȚI ÎN DOMNUL; VALOAREA LITURGICĂ ȘI CULTURALĂ A CIMITIRELOR.

 

JOI, 3 IUNIE 2021

- 7.00 – 9.00 SFÂNTA LITURGHIE Catedrala Episcopală

- 09.00 – 10.00 Accesarea Link-ului trimis pe e-mail-ul personal

- 10.00 – 10.30 DESCHIDEREA FESTIVĂ

- Cuvânt de întâmpinare:

Domnul Mihai CORCODEL – Consilier cultural și învățământ în cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei

JOI, 3 IUNIE 2021

TEMA ANULUI OMAGIAL:

Pastorația românilor din afara României;

Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor;

- 11.00 – 13.00 SESIUNEA I. COMUNICĂRI ÎN PLEN

Timp de prezentare 12 min.

- Preasfințitul NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei: Îndatoririle creștinului pentru cei răposați;

- Preasfințitul VISARION, Episcopul Tulcii: Tudor din Vladimir – Un mucenic fără de mormânt – 200 de ani de la Revoluţia din 1821;

- Preasfințitul SILUAN, Episcopul Ortodox Român al Ungariei: Titlu rezervat;

- Preasfințitul EMILIAN CRIȘANUL, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului: Teologie și cultură în cimitirile arădene;

- Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian FARCAȘIU, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxa „Ilarion V. Felea”: Diaspora ortodoxă română: caracterisitici, lucrare, provocări și perspective de viitor. O abordare canonico-pastorală;

- Pr. Conf. Univ. Dr. Vasile VLAD, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V.Felea”: Despre moarte și iad în perspectiva teologică a Sfântului Grigore cel Mare episcopul Romei;

- Pr. Conf. Univ. Dr. Remus ONIŞOR, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă: Diaspora în viziunea unui profet biblic;  

- Pr. Conf. Univ. Dr. Lucian COLDA, Universitatea „1 Decembrie 1918”din Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă: Moarte în viaţă şi viaţă în moarte, sau moartea ca ultim exerciţiu gnoseologic-ascetic şi împlinire personal-pascală a eshatonului;

- Pr. Prof. Univ. Dr. George ISTODOR, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Teologie Ortodoxă: Repere fundamentale ale misiunii externe a Bisericii in contextul pandemic actual;

- Pr. Conf. Univ. Dr. Octavian MOȘIN, Universitatea de Stat din Moldova: Arhimandritul Felix Dubneac - pictor și misionar basarabean;

- 13.00 – 13.30 ÎNTREBĂRI ȘI REFLECȚII

- 13.30 – 15.00 PAUZĂ

- 15.00 – 17.00 SESIUNEA II.COMUNICĂRI ÎN PLEN

Timp de prezentare 10 min.

- Ierom. Lect. Univ. Dr. Rafael POVÎRNARU, Universitatea de Vest Timișoara: Repere pastoral-liturgice în legătură cu realitatea morții;

- Pr. Lect. Univ. Dr. Gabriel Valeriu BASA, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V.Felea”: Crâmpeie ale vieții bisericești ale românilor din Sudul Dunării în trecut și astăzi;

- Pr. Lect. Univ. Dr. Jan NICOLAE, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Facultatea de Teologie Ortodoxă: Cimitirul ca arhivă antropologică. Studiu de caz: cimitirul satului meu natal, Dragodana, Dîmboviţa;

- Pr. Lect. Univ. Dr. Filip-George ALBU, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, Facultatea de Teologie Ortodoxa „Ilarion V. Felea”: Repere teoretice și practice, vechi și noi, in alcătuirea și prezentarea necrologului;

- Lect. Univ. Dr. Liviu ILIE, Universitatea din Craiova: Invocația verbală în documentele unor clerici munteni din secolul al XVI-lea;

- Lect. Univ. Dr. Florian OLTEANU: Îngrijirea monumentelor, a mormintelor eroilor - datorie creștineasca, necesitate patriotica de valorificare a informației istorice;

- Asist. Univ. Dr. Eugen MAFTEI, Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă: Repere patristice ale cultului celor adormiți în Domnul;

- Arhid. Prof. Dr. Angel-Cristian STĂICULESCU, Prof. Alina IONICESCU şi Prof. Petruța UNGUREANU, Craiova: Patrimoniul funerar: valențe spirituale, culturale şi sociale;

- Prof. Dr. Ion-Nicolae I. MUTU-STREHAIA, Colegiul Tehnic „Decebal”, Drobeta Turnu Severin: Protosinghelul Dr. IRINEU FELEA - vrednic Preot Militar în căutarea ostașilor români morți în primul război mondial;

- Pr. Nicolae JINGA, Orșova: Părintele protoiereu Constantin Stoichescu - chip al blăndeții slujitoare;

- Pr. Sever NEGRESCU, Membru al Uniunii Scriitorilor din România: Vaccinul in Biserică;

- Pr. Prof. Drd. Marius LUNGANU, Craiova: Ajutoare din Țara Românească către Muntele Atos în secolul XIV;

- 17.00 – 17.30 ÎNTREBĂRI ȘI REFLECȚII

- 17.30 Rugăciunea

ÎNCHEIEREA PRIMEI PĂRȚI

VINERI, 4 IUNIE 2021

TEMA ANULUI OMAGIAL:

Pastorația românilor din afara României;

Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor;

- 09.55 – 10.00 Rugăciunea

Cuvânt de deschidere a sesiunii:

Domnul Mihai Corcodel – Consilier Cultural și Învățământ – Episcopia Severinului și Strehaiei

- 10.00 – 12.00 SESIUNEA I. COMUNICĂRI ÎN PLEN

Timp de prezentare 10 min.

- Arhid. Ionuț Adrian PĂTULARU, Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă: Concepte de organizare ale primelor universități europene de la Bologna la Salamanca;

- Prof. Dr. Cătălin CERNĂTESCU, Universitatea din București: Cântându-I Celui mort și înviat: Prohodul Domnului în manuscrise muzicale bizantine și post-bizantine;

- Cercet. şt. III Dr. Diana-Mihaela PĂUNOIU, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu-Plopşor”, Craiova: Activitatea Societăţii Preoţeşti „Renaşterea” din Oltenia, în contextul socio-cultural şi politic din 1938-1940;

- Cercet. șt. III Dr. Simona LAZĂR, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Obiceiuri funerare la sfârsitul epocii bronzului în Oltenia;

- Prof. Cătălin SÎRBU, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Ocupații necombatante ale soldațiilor romani cantonați in Dacia Inferior;

- Cercet. șt. III Dr. Anca CEAUȘESCU, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe în județul Dolj;

- Cercet. şt. III Dr. Mihaela BĂRBIERU, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Constituirea partidelor politice românești după ‘89: apariție, evoluție și orientări ideologice;

- Cercet. şt. III Dr. Georgeta GHIONEA, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”din Craiova, Av. Ilie CĂPRARU, Student Anul I, Secția Teologie Pastorală, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova: Spațiul cultural al cimitirului. Studiu de caz: cimitirul Eternitatea din Drăgășani;

- Cercet. şt. III Dr. Ileana CIOAREC, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Cula de la Pojogeni;

- Cercet. şt. II Dr. Iustina BURCI, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Repere toponimice în viața satului: „cimitirul” în denumirile locale;

- Cercet. şt. III Dr. Loredana-Maria ILIN-GROZOIU, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: Periodice românești de etnoiatrie apărute în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea;

- Cercet. şt. III Dr. Narcisa MITU, Academia Română, Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor”, Craiova: O figură reprezentativă a lumii medicale interbelice. Medicul Mihail Cănciulescu (1885-1970);

- 12.00 – 12.30 ÎNTREBĂRI ȘI REFLECȚII

- 12.30 – 14.00 PAUZĂ

- 14.00 – 15.00 SESIUNEA II.COMUNICĂRI ÎN PLEN

Timp de prezentare 10 min.

- Dl. Dr. Ionuț-Daniel BARBU, Redactor la Revista „Ortodoxia” a Patriarhiei Române: Identitatea creștină a cimitirului sau legătura dintre Cruce, mormânt și Învierea Domnului în viața noastră;

- Prof. Eugen PETRESCU, Marturii identitare monahale in Episcopia Slatinei si Romanatilor, secolele XVI-XIX (recenzie la vol. Pr. dr. Ion Rizea, Manastiri si schituri disparute din vechile judete Olt si Romanati, Slatina, Ed. Slatinei si Romanatilor, 2020). Pagini din istoria mediului bancar din Oltenia, pus in valoare de cercetatoarea Georgeta Ghionea (recenzie la volumele: Georgeta Ghionea, Istoria băncilor urbane din Oltenia (1880-1948), Craiova, Editura Aius, 2009; Istoria băncilor urbane din Oltenia în date, statistici şi corespondenţă (1880-1948), Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2015).

- Prof. Dan ȘALAPA, Drobeta Turnu Severin: Meșteșuguri urbane;

- Prof. Florian COPCEA, Drobeta Turnu Severin: Titlu rezervat

- Pr. Prof. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA, Drobeta Turnu Severin: Aspecte istorice și politico-sociale reflectate în proverbe;

- Pr. Prof. Dr. Leontin STĂICULESCU, Drobeta Turnu Severin: Titlu rezervat;

- Pr. Dr. Gabriel SORESCU, Craiova: Necesitatea elaborării strategiei misionar-pastorale a unei parohii;

- Pr. Drd. Florin MIHAIL: Valoarea liturgică și culturală a cimitirelor;  

- Pr. Drd. Minel VODOIU, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova: Mărturii biblice si teologice, baze ale dialogului interreligios;

- Pr. Antonie OLAREAN, Consilier – protocol, Episcopia Severinului și Strehaiei: Titlu rezervat;

- Pr. Cătălin ȚĂRUȘ, Consilier – învățământ, Episcopia Severinului și Strehaiei: Stareții Mânăstirii Topolnița din a doua jumătate a secolului XX până în prezent;

- Pr. Drd. Daniel VĂTUIU, Consilier – cultural, Episcopia Severinului și Strehaiei, Titlu rezervat;

- 15.00 – 15.30 ÎNTREBĂRI ȘI REFLECȚII

- Cuvânt de mulțumire: Preasfințitul NICODIM, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Citit 699 ori Ultima modificare Joi, 03 Iunie 2021 15:30

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2021 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube