Duminică, 17 Februarie 2019 22:19

Parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani şi-a prăznuit ocrotitorul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Duminică, 17 februarie, în ziua prăznuirii Sf. M. Mc. Tiron, parohia mehedinţeană Obârşia Cloşani a îmbrăcat straie de sărbătoare, cinstindu-şi ocrotitorul. Praznicul binecredincioşilor creştini de pe aceste plaiuri a fost luminat şi înfrumuseţat de prezenţa Întâistătătorului Eparhiei în mijlocul comunităţii locale.

Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, alături de un un sobor de preoţi şi diaconi, a adus jertfa cea tainică la altarul sfântului lăcaş de închinare, rugându-se împreună cu cele câteva zeci de credincioşi prezenţi, pentru sănătate, mântuire şi dobândirea cererilor celor de folos.

La ceas sărbătoresc, atmosfera duhovnicească a fost întreţinută prin cântările bizantine interpretate la protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre personalitatea marelui sfânt al Ortodoxiei, luptător pentru credinţă şi mărturisitor al lui Hristos, îndemnând pe cei de față să îi urmeze modelul: "Răbdând chinuri groaznice, mucenicul Teodor nu a acceptat să se închine idolilor, ştiind că adevăratul scop al omului este de a împărăţi împreună cu Dumnezeu întru Împărăţia Sa cea cerească. Prin martiriul său, mulţi creştini s-au întărit şi mai puternic în credinţă, după rânduiala lui Dumnezeu".

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Marian Bona a mulţumit Preasfinţitului Părinte Nicodim pentru bucuria duhovnicească prilejuită de vizita pastorală, încredinţându-l de dragostea şi preţuirea comunităţii pe care o păstoreşte cu vrednicie.

Biserica din comuna Obârşia Cloşani este construită pe locul unei vechi biserici de lemn. Zidirea sfântului lăcaş s-a început în anul 1936, fiind sfinţit în anul 1946 de către Episcopul Atanasie al Râmnicului. Pictura bisericii a fost executată de Gheorghe Bărbulescu Tismana şi Matei Şuţea din Peştişani.

Legat de aceste meleaguri este şi numele lui Tudor Vladimirescu, cel care a fost vătaf al plaiurilor Cloşanilor, aşa cum aminteşte pisania noii biserici.

Citit 213 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube