Joi, 15 Martie 2018 11:22

Sâmbătă, Preasfinţitul Părinte Nicodim va sluji la Mănăstirea Cerneţi

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Sâmbătă, 17 martie, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Cerneţi.

Ambianţa duhovnicească şi comuniunea euharistică de la Sfânta Liturghie vor fi întregite prin participarea unui sobor de preoţi şi diaconi, coliturghisitori cu Părintele Episcop, precum şi de mulţimea credincioşilor.

Vechea vatră monahală de la Cerneţi este aşezată în imediata apropiere a municipiului Drobeta-Turnu Severin. Pentru că este o mănăstire de maici, cu prilejul târnosirii din 24 august 2008, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a rânduit pentru mănăstirea de aici şi un al doilea hram, „Sfânta Cuvioasă Anastasia Romana“, pomenită în fiecare an la 29 octombrie.

Mănăstirea a fost zidită în anul 1662 de Grigore Ghica voievod şi este cunoscută în istorie şi ca aşezământ episcopal, atestată ca aşezare monahală de călugări, iar ca ultim monah vieţuitor este pomenit protosinghelul Ghenadie, plecat la Domnul în anul 1837.

Citit 1409 ori Ultima modificare Joi, 15 Martie 2018 11:24


mbl live


mbl youtube