Miercuri seara, Preasfinţitul Nicodim, însoţit de protopsalţii catedralei Episcopale va săvârşi Slujba de Priveghere (Vecernia cu Litie şi Utrenia). La ceas de seară vor fi prezenţi la sfânta mănăstire şi mulţi monahi dar şi monahii, veniţi de la celelalte mănăstiri din Mehedinţi.
A doua zi, la primele ore ale dimineţii se săvârşeşte Slujba de Sfinţire a apei, precum şi Slujba Acatistului. De la ora 09.00, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la altarul de vară al mănăstirii de ierarhul mehedinţenilor, însoţit de un sobor numeros de preoţi şi diaconi.