Episcopia Severinului si Strehaiei - Articole filtrate după dată: Octombrie 2019

Miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu orele 17:00, în sala mare a Palatului Culturii "Teodor Costescu" a avut loc un recital deosebit susținut de Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei acompaniat de orchestra de folclor "Lăutarii Mehedințiului" a Palatului Culturii din Drobeta Turnu Severin, dirijor Profesor Nicolae Drăghia.

Întrucât în data de 30 octombrie 2019 se împlinesc 4 ani de la tragicul eveniment din clubul Colectiv, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza săvârşirea unei slujbe de pomenire, miercuri, 30 octombrie 2019, la biserica Sfântul Nicolae – Broşteni din Bucureşti. Programul liturgic prilejuit de acest eveniment este următorul:

- ora 8.30 – Slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârșită în biserica parohiei Sfântul Nicolae – Broșteni;

- ora 10.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârșită în curtea bisericii Sfântul Nicolae – Broșteni, la monumentul edificat în memoria tinerilor de către Arhiepiscopia Bucureștilor, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel;

- ora 12.00 – Slujba parastasului, care va fi săvârșită în fața fostului club Colectiv de un sobor de preoți.   

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române 

Publicat în Comunicate de presă

În ziua de 28 octombrie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate mai multe hotărâri, între care menționăm:

- declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, precum și aprobarea programului cadru teologic-educațional, cultural și mediatic.

- au fost aprobate mai multe texte liturgice: completarea Slujbei Sf. Mare Mc. Chiriachi (7 iulie); Acatistul Sf. Mc. Nicandru și Marcian (8 iunie); Slujba și Acatistul Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian (13 septembrie) și Slujba și Acatistul Sf. Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (26 aprilie), precum și includerea acestor texte în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.

- s-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989. Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui. Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii. 

- în perspectiva alegerilor prezidențiale din anul 2019 și a celor locale și parlamentare din anul 2020, au fost reafirmate principiile enunțate în mai multe rânduri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe cu privire la responsabilitatea clericilor pentru păstrarea neutralității politice în perioada electorală.

 

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

 

Publicat în Comunicate de presă

Miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu orele 17:00 în Cetatea Severinului va avea loc un recital deosebit susținut de Corul Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei acompaniat de orchestra de folclor "Lăutarii Mehedințiului" a Palatului Culturii "Teodor Costescu" din Drobeta Turnu Severin, dirijor Profesor Nicolae Drăghia.

Sărbătoarea Ocrotitorului ceresc al Cetăţii Bucureştilor a culminat duminică, 27 octombrie 2019, cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Altarul de vară al Catedralei Patriarhale de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 41 de ierarhi români şi străini printre care s-a numărat şi Preasfinţitul Părinte Nicodim. Mii de credincioși din întreaga ţară au avut posibilitatea în timpul zilelor de pelerinaj să se ­închine la moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş şi ale Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul ­ Cetăţii Albe-Ismail, aduse anul acesta în ­Capitală.

Publicat în Stiri religioase

După închinarea la Locurile Sfinte, care ne-a oferit sentimentul profund al unei călătorii în timp până ce am devenit contemporani cu momentele când picioarele Mântuitorului atingeau aievea aceste meleaguri, pașii pelerinilor, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Nicodim, s-au îndreptat spre teritoriul Iordaniei pentru a vizita splendidele ruine ale vechii capitale nabateene, Petra, Muntele Nebo și orașului Madaba unde în 1896, în urma construirii noului sat printre ruine, au fost găsite uitatele mozaicuri realizate în secolul al VI-lea. Renumită este unica hartă a Pământului Sfânt în Biserica Ortodoxă grecească a Sfântului Gheorghe.

Publicat în Stiri religioase

Preasfinţitul Episcop Nicodim va participa şi în acest an la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Duminică, 27 octombrie, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară, lângă Catedrala patriarhală, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod, ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenți la hram, preoţi şi diaconi.

Publicat în Stiri religioase

Câteva mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe şi anul acesta la sărbătoarea Ocrotitorului spiritual al municipiului Craiova şi al Catedralei mitropolitane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Şi în acest an, la hramul catedralei Mitropolitane participă şi ierarhul mehedinţenilor – Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim.

Publicat în Stiri religioase

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în perioada 18-22 octombrie 2019, o echipă din cadrul TrinitasTv, televiziunea Patriarhiei Române, a poposit și în Episcopia Severinului și Strehaiei pentru a filma câteva ediții ale emisiunii "Comori ale Ortodoxiei", realizată de Părintele Consilier Patriarhal, Florin Șerbănescu împreună cu Filip Scarlat, regizor și producător al acestei emisiuni.

Publicat în Stiri religioase
Marți, 22 Octombrie 2019 00:15

Pelerini la Patriarhia Ierusalimului

Luni, 21 octombrie, a avut loc un eveniment important în parcursul grupului de pelerini, conduși de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în Țara Sfântă. Am avut deosebita bucurie duhovnicească de a fi primiți de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi al întregii Palestine care s-a arătat încântat de prezența noastră în Ierusalim. Primirea a fost una caldă și familiară, iar după un cuvânt de bun venit bogat în sfaturi duhovnicești a urmat un schimb de daruri între cei doi ierarhi. Totul a fost încununat de protopsalții Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin printr-un moment de cântare bizantină care a bucurat auditoriul.

La întâlnire au fost prezenți și superiorul aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă - părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, precum și părintele arhimandrit Ioan Meiu care a facilitat comunicarea dintre Patriarh și pelerini.

Fiecare pelerin din grupul nostru a primit din partea Părintelui Patriarh Teofil binecuvântare pentru un pelerinaj cu folos și în dar câte o icoană.

Publicat în Stiri religioase
Pagina 1 din 3


mbl live


mbl youtube