Episcopia Severinului si Strehaiei - Articole filtrate după dată: Noiembrie 2018

Marţi, 20 noiembrie, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la sărbătoarea de anul acesta închinată Sfântului Grigorie Decapolitul va lua parte şi arhiereul nostru, Preasfinţitul Nicodim.

Publicat în Stiri religioase
Luni, 19 Noiembrie 2018 18:14

Nou preot slujitor la Mănăstirea Cârjei

Astăzi, 19 noiembrie 2018, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Cârjei, aflată în protopopiatul Vânju-Mare, județul Mehedinți.

Publicat în Stiri religioase

Duminică, 18 noiembrie, dreptslăvitorii creştini din Drobeta Turnu Severin și împrejurimi au participat în număr mare la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin la slujba duminicală oficiată de către Preasfinţitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei alături de soborul sfântului lăcaş.

Publicat în Stiri religioase

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, Direcția de Patrimoniu și Turism Cultural, reprezentată de domnul Viorel Mirea, în calitate de președinte, împreună cu Primăria și Consiliul Local din Drobeta-Turnu-Severin, au organizat prima ediție a simpozionului "Centenarul Marii Uniri".

Vineri, 16 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim a participat în calitate de invitat la Prefectura județului Mehedinți unde a avut loc finalizarea proiectelor implementate de către Instituţia Prefectului în cadrul Programului Centenar, derulat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale.

Duminică, 18 noiembrie, dreptslăvitorii creştini sunt aşteptaţi la slujba arhierească oficiată la Catedrala episcopală din Drobeta Turnu Severin de către Preasfinţitul Părinte Nicodim.

Publicat în Stiri religioase

Primăria Drobeta Turnu Severin în colaborare cu Direcţia de Patrimoniu Istoric şi Turism Cultural organizează Simpozionul „Centenarul Marii Uniri 1918-2018”. Activităţile şi comunicările se vor desfăşura în ziua de 17 noiembrie, începând cu orele 10.00, în mai multe locaţii din municipiul nostru: Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Castelul Artelor şi Cetatea Medievală.

Vineri, 16 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nicodim va participa în calitate de invitat la Prefectura județului Mehedinți unde va avea loc finalizarea proiectelor implementate de către Instituţia Prefectului în cadrul Programului Centenar, derulat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale.

Postul Crăciunului este considerat unul dintre posturile mari ale Bisericii Ortodoxe, pe care creştinii îl ţin cu nădejdea unei trăiri adânci a slăvitului praznic al Naşterii Domnului.

Publicat în Stiri religioase

Biserica Ortodoxă a prăznuit astăzi 13 noiembrie, pe Sfântul Ioan Gură de Aur reprezentantul cel mai de seamă al artei oratorice şi elocinţei creştine.

Publicat în Stiri religioase


mbl live


mbl youtube