Biroul de Catehizare


Vizita se înscrie în activităţile programului „Şcoala altfel”, derulat la nivel naţional, program ce își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități non-formale, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.
Doamna profesor Valentina Cilibia a mărturisit că la Şcoala cu clasele I-VIII din Prunişor a existat pentru o scurtă perioadă un post de radio, în prezent urmărindu-se reînfiinţarea acestuia.
Copiii au avut ocazia să înregistreze poezii pentru emisiunea „Păhărelul cu nectar”, prezentată de Dana Vasilica Maziliţa şi au fost premiaţi cu câte un număr al revistei „Didahia pentru copii şi părinţi”, o publicaţie apărută lunar sub egida editurii "Didahia Severin".
Realizatoarea emisiunii a apreciat îndeosebi faptul că poeziile recitate au constituit creaţii personale originale dedicate marii sărbători a Învierii Domnului, in preajma căreia ne aflăm. De asemenea, textele legate de obiceiurile tradiţionale de Paști pe care copiii le-au pregătit vor fi difuzate în cadrul emisiunii, spre a bucura micii ascultători.


mbl live


mbl youtube