În ziua de 28 octombrie 2019, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul căreia au fost luate mai multe hotărâri, între care menționăm:

- declararea anului 2021, în Patriarhia Română, ca „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, precum și aprobarea programului cadru teologic-educațional, cultural și mediatic.

- au fost aprobate mai multe texte liturgice: completarea Slujbei Sf. Mare Mc. Chiriachi (7 iulie); Acatistul Sf. Mc. Nicandru și Marcian (8 iunie); Slujba și Acatistul Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian (13 septembrie) și Slujba și Acatistul Sf. Mc. Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (26 aprilie), precum și includerea acestor texte în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române.

- s-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens. A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală. De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989. Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui. Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii. 

- în perspectiva alegerilor prezidențiale din anul 2019 și a celor locale și parlamentare din anul 2020, au fost reafirmate principiile enunțate în mai multe rânduri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe cu privire la responsabilitatea clericilor pentru păstrarea neutralității politice în perioada electorală.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Omagiem astăzi lumina memoriei Reginei-Mame Elena a României, simbol al rezistenţei prin credinţă, al demnității şi devotamentului în împlinirea vocaţiei sale de mamă şi regină.

Principesa Elena s-a născut în anul 1896, în familia regală a Greciei, înrudită cu marile case regale europene. Sub presiunea declanșării Primului Război Mondial, care a târât Europa într-un conflict global fără precedent şi a declanșat cel mai sângeros secol din istoria europeană, tânăra prințesă Elena a cunoscut încă din copilărie suferințele exilului, sub semnul căruia va trăi întreaga sa viaţa. 

L-a cunoscut pe Principele Moştenitor Carol al României, în Elveţia, în 1920, pe când se afla cu familia în cel de-al doilea exil. În anul 1921, s-au căsătorit la Atena, în același an dând naștere Principelui Mihai al României.

După renunțarea la tron a prințului Carol (1925), principesa Elena s-a dedicat educației fiului său, devenit moștenitor al Coroanei României la vârsta de 5 ani şi 9 luni. În timpul primei domnii a Regelui minor Mihai (1927-1930), acesta s-a bucurat de prezența şi iubirea mamei sale, care i-a ocrotit copilăria, încercând să șteargă neajunsurile provocate de lipsa tatălui. 

Venirea pe tron a Regelui Carol al II-lea, în anul 1930, a însemnat pentru Principesa Elena începutul unui lung șir de nedreptăţi, care au culminat, în anul 1932, cu obligația de-a pleca într-un nou exil. 

Principesa Elena s-a întors în România în septembrie 1940, în calitate de Regină-Mamă, în contextul tragic al declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial, când Regele Mihai a revenit la tron, în urma abdicării tatălui său, Carol al II-lea.

Deși revenirea Reginei Elena în România, după 8 ani de exil, a fost primită de popor cu deosebită bucurie şi speranţă, presiunea evenimentelor europene, dictatura militară internă şi schimbarea alianțelor externe de partea Puterilor Axei plasau țara într-o zonă tot mai izolată şi fără apărare, între forţe cărora nu avea cum să le reziste. În aceste condiții dificile, Regina Elena a ajutat pe fiul ei, Mihai, în vârstă de 19 ani, să preia responsabilitățile constituționale şi i-a fost principalul sfătuitor şi confident. Prin implicarea sa directă, Regina Elena a salvat de furia naziştilor sute de mii de oameni şi s-a opus abuzurilor ocupației sovietice care a urmat.

Înzestrată cu o mare credință în Dumnezeu, despre care spunea că îi dăruieşte putere, Regina Elena a găsit totdeauna în rugăciune forța morală de a înfrunta cu demnitate şi curaj primejdiile şi neajunsurile vieții.

 Credința în Dumnezeu a Reginei Elena a devenit tot mai puternică odată cu trecerea anilor, iar aceasta nu se reducea la respectarea formală a unor ritualuri, ci era o trăire interioară, profundă, transmisă şi fiului ei, Regele Mihai, care avea să mărturisească, adesea, faptul că de la mama sa, Regina Elena, a deprins obiceiul de a se ruga des, de a citi Scriptura, de a frecventa Biserica, de a se spovedi și împărtăși.

Referindu-se la această moştenire spirituală primită de la mama sa, Regele Mihai răspunde unor întrebări într-un interviu cu scriitorul Mircea Ciobanu. De pildă, la întrebarea: „Ce carte preţuiţi mai presus de oricare?”, Regele răspunde: „Biblia, fără doar şi poate”. La întrebarea: „Ce altă carte a contribuit la deșteptarea spirituală a Majestății Voastre?”, Regele răspunde: „Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai mult decât multe cărţi de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viaţa mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului (relației n.n.) cu Dumnezeu” . În altă parte a interviului, Regele precizează: „Dacă este unită cu fapta, credinţa ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. (…) Sunt oameni simpli, care nu-şi bat capul cu dogmele, dar care ştiu să se roage şi care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată” . În discursul său din Parlamentul României, la 25 octombrie 2011, Regele afirma că „lumea de mâine nu poate exista fără morală, credinţă şi memorie”.

Păstrând şi cultivând credința primită de la mama sa ca pe o lumină a vieţii, Regele Mihai I al României a avut puterea de a fi statornic în iubirea faţă de popor şi de patrie, să respingă atât dictatura nazistă, cât şi dictatura comunistă, să rabde exilul impus de regimul comunist, să fie mereu curajos şi demn, harnic şi modest, răbdător şi iertător, virtuți pentru care a fost preţuit atât de casele regale ale Europei, cât şi de oameni simpli.

Abdicarea forțată, de la 30 decembrie 1947, a regelui Mihai I a însemnat o experiență traumatizantă, impusă de regimul comunist sovietic, ca şi exilul forțat al întregii familii regale. 

Astfel, la 3 ianuarie 1948, a început ultimul şi cel mai lung exil din viaţa Reginei Elena, deoarece ea a decedat în Elveţia, la Lausanne, în 29 noiembrie 1982. Despre acest exil putem spune că s-a încheiat abia astăzi, când osemintele Reginei Elena au fost aduse în țara pentru care ea a dăruit tot ce a avut mai scump, pe fiul său, Regele Mihai, alături de care va fi înmormântată în Catedrala arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeș. 

Atitudinea de respect şi preţuire faţă de sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a României şi faţă de mormântul ei este o datorie morală şi duhovnicească. Acest respect este inspirat de atitudinea Domnului Iisus Hristos pe Care Îl întâlnim în Sfintele Evanghelii consolând adeseori pe cei îndoliaţi şi apropiindu-se cu preţuire de trupurile celor decedați (Luca 7, 11-16, Luca 8, 41-56, Ioan 5, 24-30). Prin aceasta, Mântuitorul Hristos ne învaţă şi pe noi să ne apropiem cu respect de sicriul şi mormântul celor decedaţi. Respectul trebuie să fie și mai mare faţă de trupurile creștinilor decedaţi, care au fost botezați în numele Preasfintei Treimi, prin apă și Duh Sfânt, iar apoi s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, așa cum a făcut adeseori Regina Elena în timpul vieții sale pământești.

În aceste momente de omagiu şi recunoştinţă aduse memoriei Reginei-Mame Elena a României ne rugăm împreună, cler şi popor, români şi invitaţi din străinătate, ca Dumnezeu să așeze sufletul ei în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi, să consoleze Familia Regală a României şi să binecuvinteze pe toţi cei ce arată respect şi cinstire memoriei Reginei Mame-Elena a României, care, prin viaţa şi lucrarea sa, reprezintă un exemplu de credinţă şi devotament, de fidelitate şi demnitate. 

 Veșnica ei pomenire din neam în neam!

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române