Episcopia Severinului și Strehaiei - Decembrie 2025

În seara de 10 decembrie, Catedrala „Învierea Domnului” din municipiul Târgu Mureș a trăit una dintre cele mai luminoase și pline de emoție seri din acest început de iarnă. Zeci și zeci de oameni au venit cu inimile deschise pentru a asculta concertul de colinde susținut de Maria Coman și corul Kinonia, coordonat de Părintele dirijor Iulian Pruiu.

Dragostea pentru obiceiurile de iarnă, colindele autentice, tinda plină de colindători au fost mereu în sufletele românilor de pretutindeni.

În contextul în care colindele şi obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă, ca elemente ale culturii tradiţionale, care îşi au originea în mediul rural, sunt vii încă în zona Mehedinţiului, acestea se convertesc în veritabile puncte forte, care au stat la baza realizării unei agende culturale în această perioadă de către Episcopia Sverinului şi Strehaiei. Aceste obiceiuri străbune sunt practicate în special de copii şi tineri, dar unanim apreciate, iar un festival în care să fie promovate, dar, în acelaşi timp, puse în comun cu obiceiuri şi tradiţii din alte zone etnografice ale ţării, spre aducerea lor la cunoştinţa mehedinţenilor, este necesar.

Marţi, 9 decembrie 2025, a debutat la Drobeta Turnu Severin festivalul de datini și tradiții românești „Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi”, ajuns la ediţia a XVII-a.

Manifestarea organizată de Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, se derulează, vreme de două zile la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din cetatea de pe malul Dunării.

Seara de 8 decembrie a adus la Teatrul Național din București cea de-a III-a ediție a concertului de Crăciun „Acasă de Sărbători”, un eveniment care a reunit pe scena mare artiști de renume, momente emoționante și interpretări de mare rafinament. Concertul a fost organizat de Maria Coman, cunoscută interpretă de muzică bizantină, care, prin viziunea și dedicarea sa, a transformat acest eveniment într-o tradiție apreciată de public.

În atmosfera binecuvântată a perioadei premergătoare Praznicului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, în duhul pregătirii, credincioșii din Drobeta Turnu Severin s-au adunat cu inimile deschise în Catedrala Episcopală pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Alături de păstor au slujit un sobor de preoți și diaconi, într-o slujire solemnă, încărcată de har și pace duhovnicească.

Publicat în Știri religioase

Marţi, 9 decembrie 2025, debutează la Drobeta Turnu Severin, Festivalul de colinde, datini și tradiții românești „Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi”, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie. Manifestarea organizată de Episcopia Severinului și Strehaiei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, se derulează, vreme de trei zile la Centrul Cultural „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Drobeta Turnu Severin. Evenimentul este înregistrat în calendarul activităților educative județene al Ministerului Educației Naționale.

Publicat în Știri religioase

Moineștiul a trăit o zi plină de emoție și lumină duhovnicească odată cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae. La invitația părintelui protopop Costel Mareș, membrii Corului Kinonia, coordonați de pr. dirijor Iulian Pruiu, au participat în cursul dimineții la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Moinești, unde au oferit răspunsurile liturgice.

Sâmbătă, 6 decembrie 2025, în ziua sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei – făcătorul de minuni, la Catedrala Episcopală din Deva a fost sărbătorit hramul de iarnă. Cu acest prilej Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu soborul de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Ierarh Nicolae” a Catedralei Episcopale, dirijată de Preotul Nicolae Daniel Balea.

Publicat în Știri religioase

În ziua de vineri, 05 decembrie 2025, în Sala de Muzică a Centrului Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, a avut loc sesiunea de lansare în Episcopia noastră a proiectului „Centrul de activități cu tineretul Sfântul Ilie Tesviteanul”, iniţiat de Patriarhia Română şi cofinanțat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Miercuri, 3 decembrie 2025, a fost lansată cea de-a VI-a ediție a campaniei filantropice „Fii Moș Crăciun de Crăciun”, un demers dedicat sprijinirii copiilor și tinerilor aflați în situații dificile. Acțiunea se desfășoară în perioada 03 - 23 decembrie și are în atenție 165 de cazuri sociale din școlile mehedințene din mediul rural.


mbl live


mbl youtube