Episcopia Severinului și Strehaiei - Vineri, 19 Aprilie 2024

Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Drobeta Turnu Severin îşi va sărbători marţi, 23 aprilie 2024, ocrotitorul spiritual. Sfânta Liturghie de hram va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica parohială situată pe strada Calomfirescu, Nr. 202.

Publicat în Știri religioase

La Drobeta Turnu Severin se va desfăşura sâmbătă, 20 aprilie 2024, faza județeană a olimpiadei naționale interdisciplinare de limba şi literatura română şi religie CULTURĂ ŞI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ, pentru clasele V - XII. Competiţia școlară va avea loc la Școala Gimnazială „Constantin Negreanu” din orașul nostru. Aceasta este organizată de către Ministerul Educației prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi cu implicarea catedrelor de Religie şi Limba şi literatura română. La concurs s-au înscris 120 de elevi.


mbl live


mbl youtube