Episcopia Severinului și Strehaiei - Luni, 23 Octombrie 2017

În data de 25 octombrie, Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin organizează ceremonialul de sărbătorire a Zilei Armatei Române. Evenimentul se va desfăşura la Monumentul Eroilor din Parcul Rozelor.

Publicat în Stiri religioase
Luni, 23 Octombrie 2017 23:24

Hramul Catedralei Mitropolitane din Craiova

Câteva mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe şi anul acesta la sărbătoarea Ocrotitorului spiritual al municipiului Craiova şi al Catedralei mitropolitane, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Şi în acest an, la hramul catedralei Mitropolitane participă şi ierarhul mehedinţenilor – Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim.

Publicat în Stiri religioase

Preasfinţitul Episcop Nicodim va participa şi în acest an la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Vineri, 27 octombrie, începând cu ora 9.00, la Altarul de vară, lângă Catedrala patriarhală, va fi săvârşită Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al Întregii Albanii, Preafericitul Părinte Rastislav, Arhiepiscop de Prešov şi Mitropolit al Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, împreună cu ierarhii străini delegaţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ierarhii români prezenți la hram, preoţi şi diaconi.

Publicat în Stiri religioase

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Octombrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube