Imprimă această pagină
Luni, 27 Mai 2019 17:47

Trei arhierei în rugăciune la Hramul Mănăstirii Jiana

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Multime de credincioși mehedințeni au participat în ziua de 27 mai, în ziua prăznuirii Sf. Mc. Iuliu Veteranul, la hramul mănăstirii Jiana, din Protoieria Vânju Mare. Înfiinţarea mănăstirii Jiana s-a aprobat în şedinţa Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din data de 28 mai 2008.

S-a hotărât ca mănăstirea să primească hramul ,,Sf. Mc. Iuliu Veteranul”, ca mănăstire de călugări, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Vânju Mare. Piatra de temelie a sfântului așezământ monahal, aflat în construcție, a fost pusă pe 27 mai 2009.

Bucuria a fost mare pentru creștinii participanţi, întrucât în această zi s-au împlinit 6 ani de la târnosirea paraclisului mănăstirii. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Siluan - Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria si loctiitor al Episcopiei Daciei Felix, împreună cu un sobor de preoți și diaconi pe esplanada din fața Paraclisului Mănăstirii, răspunsurile stranei fiind date de protopsalți ai Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin.

Paraclisul Mănăstirii a fost ridicat din temelie în cursul unui singur an. În 2013 la un an după ce a fost instalat ca stareț al mănăstirii Jiana, părintele ieromonah Augustin Dragomir a făcut bunilor creștini ales dar duhovnicesc, aducând prinos al credinței lucrătoare, în acest timp al petrecerii postpascale, biserică lui Hristos, împodobită ca o mireasă. Sfânta biserică se află sub oblăduirea și patronatul spiritual al Sfântului Simeon Stâlpnicul, pomenit la 1 septembrie, data începutului Anului Bisericesc.

La sfârșitul slujbei, Preasfintitul Parinte Ignatie a pus la inimile credinciosilor cuvânt de învățătură vorbindu-le celor prezenți despre mărturisire și lepădare, adevăr și minciună.

Citit 3847 ori Ultima modificare Luni, 27 Mai 2019 20:15

Media

Galerie de imagini