Imprimă această pagină
Duminică, 12 Iulie 2026 22:32

Slujire arhierească și hirotonie de diacon în Duminica a VI-a după Rusalii, la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica a VI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana”, care au înfrumusețat slujba prin cântările specifice cultului ortodox.

Unul din momentele speciale ale slujbei a fost hirotonia întru diacon a tânărului teolog Alexandru Cazan, care va sluji de acum înainte la Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, sporind astfel numărul slujitorilor Sfântului Altar din biserica-mamă a eparhiei.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Antonie Olarean, parohul catedralei, care a evidențiat importanța Sfintei Taine a Spovedaniei în viața credincioșilor. Părintele le-a vorbit celor prezenți despre necesitatea unei cercetări sincere a conștiinței cu ajutorul unui îndreptar de spovedanie, despre păstrarea unei legături vii și statornice cu duhovnicul, precum și despre sporirea rugăciunii ca temelie a vieții duhovnicești.

Catedrala Episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” reprezintă centrul vieții liturgice și duhovnicești al Episcopiei Severinului și Strehaiei, locul în care se manifestă în chip deplin unitatea Bisericii locale în jurul episcopului, a Sfântului Altar și a Dumnezeieștii Euharistii. Aici, arhiereul, împreună cu preoții, diaconii și credincioșii, mărturisește aceeași credință și trăiește comuniunea euharistică, făcând prezentă taina Trupului lui Hristos.

Această realitate exprimă învățătura Bisericii încă din epoca apostolică, fiind evocată și de Sfântul Ignatie Teoforul, care arăta că unitatea comunității creștine se împlinește în comuniunea cu episcopul și în jurul Sfântului Altar. Astfel, fiecare slujire arhierească oficiată în Catedrala Episcopală devine o mărturie vie a unității Bisericii și o anticipare a Împărăției lui Dumnezeu.

Citit 197 ori Ultima modificare Duminică, 12 Iulie 2026 22:33

Galerie de imagini