Imprimă această pagină
Luni, 09 Octombrie 2023 19:31

Slujbă de sfințire a paraclisului din satul Giurești, protopopiatului Baia de Aramă

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În după-amiaza zilei de 8 octombrie, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a poposit în satul Giurești din protopopiatul Baia de Aramă, pentru a sfinți biserica paraclis a comunități. La sosirea ierarhului numeroși enoriași, dar și un sobor de preoți, s-au adunat pentru a-l primi pe ierarhul mehedințean și pentru a se ruga împreună.

În momentul târnosirii, edilul comunei împreună cu ctitorii locașului au adus jertfă de rugăciune în altarul bisericii paraclis.

La finalul momentului, Părintele Vasile Ganțu, protopopul din Baia de Aramă, a dat citire actului de sfințire, iar apoi a vorbit oamenilor despre greutăţile întâmpinate de orice preot atunci când vine vorba de restaurarea locașurilor de cult.

De asemenea, Părintele Daniel Rață, parohul bisericii, a  mulțumit tuturor celor care s-au ostenit să participe și să contribuie la lucrările săvârşite.

În cuvântul de încheiere, Preasfințitul Nicodim a lăudat credința și hărnicia sătenilor și mai ales dorința acestora pentru finalizarea locașului de cult.

Pentru osteneala și purtarea de grijă, Ierarhul nostru i-a acordat Părintelui Daniel Rață rangul de iconom stavrofor, iar edilului localităţii şi celorlalţi ctitori, gramate de vrednicie.

Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin

Citit 703 ori Ultima modificare Luni, 09 Octombrie 2023 19:36

Galerie de imagini