La finalul Deniei, Ierarhul le-a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură despre importanța și rolul Canonului cel Mare, care ne cheamă la pocăință și la sfințirea vieții.
Ce este Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul se citește în prima săptămână din Postul Paștilor, în patru părți, în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari. De asemenea, în miercurea din săptămâna a cincea din Postul Mare, se citește integral, în cadrul slujbei numite „Denia Canonului cel Mare”.
Deniile, slujbe specifice Postului Mare, sunt utrenii care se săvârşesc în seara zilei precedente. Astfel, Denia Canonului cel Mare este utrenia zilei de joi, oficiată miercuri seara.
Din punct de vedere al structurii, Canonul cel Mare – scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d.Hr.) – este cel mai extins imn liturgic din cultul ortodox, alcătuit din nouă cântări, acestea sunt compuse la rândul lor din stihiri scurte de pocăință, 250 la număr, ritmate de invocația „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminica a perioadei Triodului.
Conform Sfinților Părinți, scopul acestui canon este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința în viața noastră.