În cadrul Slujbei Euharistice a fost hirotonit diacon, teologul Marian Totoroanța, urmând să fie hirotonit preot sâmbătă, 29 martie, pe seama parohiei Prisăceaua, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

Atât în cărțile de cult ale Bisericii, cât și în calendarul ortodox, cea de-a treia Duminică din Sfântul și Marele Post al Paștilor mai este numită și „Duminica Sfintei Cruci”. De ce a rânduit Biserica pomenirea Crucii la mijlocul acestui Post?

Rostul și înțelesul duhovnicesc al prăznuirii stă în faptul că fiecare dintre noi trebuie să ne asumăm Crucea, nu doar în această perioadă, ci pe parcursul întregii vieți, răstignind orice păcat din inima noastră, pentru a ne face vrednici să Îl primim, cu bucurie, pe Hristos Cel Înviat din morți.

Unii istorici bisericești susțin că această cinstire a Sfintei Cruci la jumătatea Postului Paștilor ar avea la origine mutarea, de la Ierusalim la Apamea (Siria), a unui fragment din Crucea Răstignirii. Acesta a fost trimis de către Arhiepiscopul Ierusalimului de atunci, confratelui său Alpheios, Episcopul Apameei, pentru a-l ajuta în construirea unei biserici.

Într-un manuscris de la Ierusalim din secolul XIII, prăznuirea Crucii din a treia duminica a Postului Mare se intitula „Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. El completa sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, și cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea victoria împăratului Heraclie asupra perșilor și întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630.

După alții, Sfânta Elena însăși ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. E greu să aflăm mai multe despre originea acestei sărbători, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman i-a consacrat atunci o omilie. Această sărbătoare pare să fi rămas însă multă vreme proprie Constantinopolului, ba chiar numai catedralei Sfintei Sofii. În Typikon-ul ei din secolele IX-X, praznicul Crucii apărea exact în mijlocul Postului Mare, miercurea, iar nu duminică, când se anunță numai venerarea Crucii pentru săptămâna următoare. Acest rit s-a extins atunci la întreagă Săptămâna a III-a pentru a permite populației capitalei să vină să se închine înaintea Sfântului Lemn: zilele de marți și miercuri erau rezervate bărbaților, iar cele de joi și vineri femeilor.

Conform rânduielii liturgice, în cadrul Utreniei de Duminică, după Doxologia Mare, Sfânta Cruce este purtată într-o procesiune și adusă în mijlocul Bisericii pe un tetrapod, spre închinare, în timp ce strana cântă de trei ori Troparul Sfintei Cruci, apoi imnul „Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudam și o slăvim”.