Imprimă această pagină
Luni, 05 Mai 2025 22:39

Departamentul de tineret Youth Action al Asociației Anastasia, a desfășurat un program de activități și jocuri interactive pentru elevii Școlii Gimnaziale „Alice Voinescu”, în parohia Schela Cladovei din Drobeta Turnu Severin.

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cadrul săptămânii verzi, elevii Școlii Gimnaziale „Alice Voinescu”, împreună cu părintele Sorin Rada profesor de religie, dar și preot paroh în parohia Schela Cladovei, au colaborat în cadrul unui program de ateliere teoretice, practice, dar și jocuri interactive pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie din cadrul școlii, alături de voluntarii departamentului de tineret Anastasia Youth Action.

Aşadar, programul zilei de 5 mai a început de dis-de-dimineață cu o rugăciune la startul activităților, oficiată de către părintele Sorin Rada, preot paroh al Bisericii Sfinți Apostoli Petru și Pavel din cartierul Schela Cladovei.

Copiii, plin de entuziasm și emoții, au interacționat cu tinerii voluntari în cadrul câtorva ateliere de lucru bazate pe dezvoltarea personală, ateliere de creație, unde au împodobit diferite cruci realizate din carton, oferindu-le personalitate și culoare, cu floricele și diferite cregunțe adunate în curtea bisericii, urmând ca la final să se distreze în cadrul unor jocuri de societate interactive, iar în cele din urmă cei care au dorit au fost pictați pe față cu diferite modele și personaje din lumea animaţiilor.

Voluntarii au arătat o mare bucurie și afecțiune pentru micii copilași, mai ales prin implicarea și atmosfera plină de energie și distracție.

Citit 1167 ori

Galerie de imagini