Imprimă această pagină
Sâmbătă, 06 Aprilie 2024 21:46

Cu prilejul zilei de naştere, Preasfinţitul Nicodim a slujit alături de Preasfinţitul Părinte Siluan şi de stareţii mănăstirilor mehedințene

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În ziua de 6 aprilie, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, au slujit la Mănăstirea Sfânta Ana din Muncipiul Orșova, alături de stareții mănăstirilor mehedințene.

Răspunsurile liturgice au fost date de către membrii corului Kinonia al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Siluan a săvârşit o slujbă de mulţumire şi a citit rugăciuni de dezlegare pentru toată obștea monahală, slujitorii sfintelor altare, dar și pentru cei ce au venit și s-au adunat să își odihnească sufletele în Sfânta Mănăstire.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru Liturghia săvârșită, dar și pentru toate cele ce Dumnezeu le rânduiește pe acest pământ. De asemenea, a urat sănătate, belşug şi spor duhovnicesc în ogorul Domnului, Preasfințitului Părinte Nicodim, dar și maicilor starețe Iustina și Teofana.

Preasfințitul Părinte Nicodim a îndemnat ca omul să îi aducă mulțumire lui Dumnezeu la tot pasul, să se roage fiecare la ziua de naștere, după Taina Cununiei și pentru fiecare binefacere pe care o primește omul în viața sa. Credinciosul să cheme preotul acasă să oficieze rugăciuni de mulțumire, să facă Sfeștanii, să se roage și pentru cei apropiați, dar și pentru cei ce sunt departe.

Articol scris de Trăilescu Alexandru Cătălin

Citit 427 ori Ultima modificare Joi, 16 Mai 2024 10:01

Galerie de imagini