Imprimă această pagină
Vineri, 20 Martie 2026 23:29

Activitate a grupului de copii „Ucenicii Sfântului Ioan Gură de Aur” de la Parohia Calea Târgu Jiului

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, în cadrul Concursului Național Catehetic „Familia, binecuvântarea lui Dumnezeu și şcoala iubirii smerite și darnice”, sub coordonarea Părintelui Sorin Iliescu, grupul catehetic, „Ucenicii Sfântului Ioan Gură de Aur” a desfășurat cu ocazia zilei de 8 martie o acțiune filantropică la la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilităţi de la Ilovăț.

Cele 40 de persoane din centru au primit o masă caldă, doamnele sau bucurat de flori și mărțișoare, au fost oferite plăsuțe cu dulciuri. Pentru a aduce mângâiere sufletească celor greu încercați de boală și singurătate, copiii au susținut un program artistic, interpretând cântece pentru mama, pricesne, dar și cântece populare specifice zonei noastre folclorice. Copiii au fost sensibilizați de situațiile întâlnite și s-a realizat o problematizare legată de familie și datoriilor copiilor față de părinții lor la bătrânețe.

Apoi copiii însoțiți și de părinții lor au trăit câteva clipe duhovnicești prin pelerinajul de la Mănăstirea Coșuștea-Crivelnic, unde Preacuviosul Părinte Calinic, Vicar Eparhial, i-a primit cu bucurie și binecuvântarea rugăciunii de mulțumire. Apoi le-a vorbit despre mamă și rolul ei în familie, în contextul comemorării femeilor cu viața sfântă din sânul poporului român.

La final, am mers pe urmele Sfântului Cuvios Nicodim, vizitând ruinele vechii vetre monahale și copiii au cules ghiocei și flori de primăvară din pădurea de lângă mănăstire.

Aducem mulțumire și binecuvântare copiilor implicați în activitățile derulate, părinților și comunității parohiale. Dumnezeu să binecuvânteze familiile tuturor celor iubitori de cele sfinte și sfințitoare pentru sufletele lor.

Articol scris de Pr. Sorin Iliescu, preot paroh la Parohia Calea Tîrgu Jiului.

Citit 509 ori Ultima modificare Vineri, 20 Martie 2026 23:33

Galerie de imagini