Luni, 28 Martie 2022 09:09

Duminica Sfintei Cruci - Slujbă arhierească la Catedrala Severineană

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În Duminica a treia a Postului Mare Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin a îmbrăcat straie de sărbătoare, primind în mijlocul ei pe  Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei care a săvârșit, alături de soborul Sfintei Catedrale, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.

 

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost date de cele două Grupuri Psaltice ale Catedralei Episcopale: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Nicodim de la Tismana”.

În cuvântul de la finalul Sfintei Liturghii Ierarhul mehedințean a vorbit credincioșilor prezenți despre Sfânta Cruce și rolul ei în viața creștinului, precum și importanța ei pentru urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a oficiat taina Sfântului Botez pentru prunca Maia-Andreea, fiica părintelui Alexandru Gelu Niculiță de la Parohia Pătule I.

În această duminică a treia a Postului Mare s-a încheiat colecta „Fondului Central Misionar” desfășurată în toată Patriarhia Română de la Duminica I și până la Duminica a III-a a Sfântului Post.

Citit 1174 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Mai 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube