Miercuri, 05 Septembrie 2018 10:18

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului școlar 2018-2019

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Educația – lumină pentru viață şi bucurie de Centenar

Cu dragoste părintească, binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2018-2019.

În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri de la 1918, ne amintim cu recunoștință de toți aceia care, de-a lungul veacurilor, prin dragostea lor jertfelnică, au apărat unitatea de credință a românilor și au contribuit la cultivarea și consolidarea conștiinței naţionale. În acest sens, Biserica, prin Sfânta Liturghie și tipar, a cultivat cu stăruință în sufletele românilor conștiința că au aceeași origine, ca neam, aceeași limbă neolatină sau romanică și aceeași credință creștină. Astfel, Biserica a susţinut eforturile patriotice pentru înfăptuirea marilor evenimente din istoria românilor: Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de Stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918.

Mesajul educaţional al sărbătoririi Centenarului Marii Uniri de la 1918 este acesta: Familia, Biserica și Școala sunt chemate să prezinte copiilor și tinerilor chipurile luminoase, înțelepciunea şi jertfelnicia făuritorilor Marii Uniri, pentru a prețui virtuțile lor și a le cultiva în prezent şi în viitor.

În contextul actual, marcat de tendințe ideologice individualiste și secularizante, este necesară intensificarea cooperării dintre Familie, Biserică și Școală, pentru a promova valorile permanente și modelele autentice, care leagă între ele generațiile trecute, prezente și viitoare. De asemenea, este esențială dezvoltarea unei educații utile pentru viață, atât în plan personal, cât și comunitar, care să cultive libertatea și demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, iubirea părintească, filială şi fraternă, recunoştinţa și coresponsabilitatea, prietenia și întrajutorarea.

În anul 2018, declarat în Patriarhia Română drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, Biserica a hotărât să sporească mai mult comuniunea cu românii de pretutindeni și să promoveze demnitatea poporului român în dialog cu celelalte popoare ale lumiiTotodată, prin continuarea Programului catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” și a Proiectului „Alege Şcoala!”, prin organizarea de tabere și activități educaționale, Biserica dorește să încurajeze copiii şi tinerii să crească permanent în comuniune de iubire în familie, în Biserică şi în societate, preţuind valorile spirituale şi culturale ale poporului român.

Cu prilejul începutului anului școlar 2018-2019, ne rugăm Preasfintei Treimi să ocrotească pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi să le dăruiască tuturor bucuria comuniunii fraterne în păstrarea dreptei credințe, a unității și a demnității noastre naționale!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Citit 56 ori
Mai multe din această categorie: « Precizare

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

« Septembrie 2018 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
 


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube