Imprimă această pagină
Sâmbătă, 16 Ianuarie 2021 23:25

Ziua Culturii Naționale, marcată la Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua Culturii Naţionale a fost marcată de Episcopia Severinului şi Strehaiei sâmbătă, 16 ianuarie, la Mănăstirea Sfânta Ana din municipiul Orşova.

Programul manifestărilor a debutat cu Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, având alături un ales sobor de preoţi şi diaconi. Slujba euharistică a fost urmată de parastasul pentru poetul național, Mihai Eminescu. Programul a continuat în sala "Pamfil Şeicaru" din cadrul aşezământului monahal cu o sesiune de comunicări, urmată de un moment poetic, iar grupul Izvoraşul, alături de interpretul Gabriel Lungu, a încântat auditoriul cu melodii pe versuri scrise de marele Mihai Eminescu.

Lucrările sesiunii de comunicări au debutat  în jurul orelor 11:⁰⁰ cu un ales cuvânt introductiv al Preasfinţitului Nicodim. În cadrul acestei manifestări au fost prezentate lucrări ştiinţifice şi discursuri omagiale dedicate lui Mihai Eminescu, expuse de oameni de cultură, eminescologi şi istorici, dintre care amintim pe istoricul şi criticul literar prof. univ. dr. Tudor Nedelcea, istoricul prof. univ. dr. Dinică Ciobotea şi dr. Gabriel Croitoru, cercetător ştiinţific III la Academia Română – Institutul de Cercetări Socio-Umane "C.S. Nicolăescu-Plopşor", dar și pe părintele Sever Negrescu și părintele Nicolae Jinga,  valoroși preoți ai Centrului Eparhial mehedințean și membrii ai Uniunii Scriitorilor.

Evenimentul nu a fost deschis publicului larg şi a fost organizat cu respectarea restricţiilor medicale emise pentru perioada stării de alertă.

Citit 1482 ori Ultima modificare Luni, 18 Ianuarie 2021 14:12

Media

Galerie de imagini