Imprimă această pagină
Duminică, 31 Mai 2020 16:57

Voluntarii CMN au ajutat familii vulnerabile din două localităţi mehedinţene

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada stării de alertă, Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au continuat să sprijine în toată ţara persoanele vulnerabile, cu dizabilităţi, bătrânii singuri şi familiile sărace cu mulţi copii, dar şi familiile unde părinţii nu au loc de muncă.

Până în prezent, de la începutul restricțiilor cauzate de pandemia de COVID-19, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au vizitat și ajutat 94 de localități din 16 județe ale României, precum: Ilfov, Prahova, Olt, Teleorman, Argeș, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița, Constanţa, Ialomița, Brăila, Galați, Tulcea, Mehedinți, Dolj și Gorj. De altfel, acțiunile vor continua permanent pe timpul stării de alertă, dar și după aceea. Valoarea aproximativă a unui pachet oferit de voluntari este de 75 de lei. Până în prezent, au fost sprijinite material și moral 1910 familii din satele romanești aflate în dificultate, valoarea totală a ajutorului acordat până acum este de 143250 lei.

Această acţiune este foarte importantă şi necesară a se desfăşura într-un mod constant, satul românesc având nevoie de susţinere continuă pentru a se relansa la nivelul adevăratei sale valori.

Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale, a declarat: "Am sprijinit și am adus bucurie în aceste comunități! Voluntarii sprijină satul românesc, mediul rural și aduc un mesaj de încurajare, arătând că nu degeaba aceasta catedrala se numește Catedrala Națională. Este o catedrala vie și prezentă simbolic în orice loc al ţării. Iar bisericuța de lângă Catedrala Națională este, la fel cum spunea și Prefericitul Patriarh Daniel, o bisericuță pe roți care aduce bucurie în fiecare colț al țării. Și aici, în cele trei județe vizitate, am sprijinit cazuri sociale complexe, de la familii monoparentale, bătrânii singuri, la persoane cu dizabilități și familii cu foarte mulți copii. Am întâlnit aici familii cu 9, 10 și chiar 11 copii. Este impresionant! Vă dați seama cât de greu se descurcă aceste familii?!? Și nu doar în contextul acesta al pandemiei de COVID-19, ci și în general, cât de greu le este să ofere hrană și educație atâtor copii. Așa că, vizita noastră, aici, a adus foarte mare bucurie, a încurajat toate aceste persoane, au văzut că nu sunt singure și că în primul rand îl au pe Dumnezeu alături pentru că acolo unde este Biserica prezentă - este Dumnezeu prezent. Asta am vrut să le arătam acestor comunități că biserica este aproape de cel aflat în nevoie, oricând. Nu doar o dată, nu doar la sărbători, ci oricând ne confruntăm cu o perioadă dificilă. Astăzi, derulăm o acțiune umanitară în colaborare cu Jandarmeria Română. Este foarte important că două instituții fundamentale ale statului și-au unit forțele și au venit în sprijinul acestor comunități vulnerabile. Voluntarii CMN au mai avut colaborări cu Jandarmeria Româna și ne bazăm pe faptul că parteneriatul nostru vă continua!"

În Episcopia Severinului şi Strehaiei, Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale împreună cu reprezentanți ai Jandarmeriei Române au vizitat Parohia Schela Nouă şi Parohia Fântâna Domnească, unde au oferit produse de strictă necesitate, în special alimente de bază, produse de igienă, dar şi alte produse.

Locotenentul-Colonel Claudia Medea, purtător de cuvânt la Jandarmeria Mehedinți, a subliniat: "Jandarmeria Mehedinți a răspuns prezent invitației lansate de Patriarhia Romana pentru a participa și sprijini o activitate umanitară derulată în beneficiul unor persoane vulnerabile din județul Mehedinți. Suntem aproape de comunitate nu numai prin natura activităților specifice, dar și atunci când este nevoie să întindem o mână de ajutor. Iar bucuria sinceră din ochii oamenilor este cea mai mare răsplată a activității pe care am desfășurat-o astăzi. Este evident că mai multe instituții implicate în buna desfășurare a unui proiect reprezintă o mai mare șansă de reușită a acestuia".

Voluntarii și jandarmii au fost însoțiți în sânul comunităților de preoții parohi care au ajutat la selectarea beneficiarilor și organizarea locală a activității umanitare.

Preotul Necşoiu Cosmin Eftimie, purtător de cuvânt al Episcopiei Severinului și Strehaei, a concluzionat: "Sprijinul acordat de către voluntari este un lucru extraordinar pentru că ne aflăm într-o perioadă dificilă prin care trece România și întreaga lume. De altfel, din cauza pandemiei de COVID-19 sunt foarte multe persoane care sunt încă în izolare, în carantină, bătrâni nedeplasabili, familii care au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. Și mai ales, iată, că Patriarhia pe toată perioada stării de urgență a contribuit, știm bine, cu aproape 4 milioane de euro în diverse moduri, spre ajutorarea spitalelor și a unităților sanitare, cât și a oamenilor aflați în nevoie cu implicarea fiecărei eparhii în parte, fiecare cu ce a putut și cum s-a putut, în fiecare zonă. Ne bucurăm, de asemenea, că există și o colaborare la nivel instituțional între Patriarhia Română și Jandarmeria Română. Vorbim de acțiunea caritabilă a voluntarilor CMN pe care au derulat-o în județul Mehedinți, dar și în alte județe".

Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului Daniel şi sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.

Citit 2074 ori Ultima modificare Duminică, 31 Mai 2020 21:29

Galerie de imagini