Vineri, 03 Mai 2019 22:29

Spectacol de muzică bisericească, cuvânt de învățătură creștin-ortodoxă și muzică tradițională românească a avut loc la Palatul Culturii din Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Episcopia Severinului şi Strehaiei în colaborare cu Palatul Culturii "Theodor Costescu" şi Compania de Teatru "Civic Art CvM" Bucureşti, au adus pe scenă în premieră absolută pentru publicul severinean spectacolul "Cuvântul Vindecător". Evenimentul cultural a avut loc vineri, 3 mai a.c, începând cu ora 19.00, în sala de spectacole a Palatului Culturii.

Spectacolul înscris în proiectul "Artă și spiritualitate" promovat de Compania de Teatru "Civic Art" București din 2010, a respectat și în acest an, calendarul cultural spiritual al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a hotărât ca în acest an să omagiem satul românesc, prin reprezentanții săi, preotul, învățătorul și primarul gospodar.

Chiar dacă suntem cu toții trăitori într-un oraș, Sfânta Biserică ne îndeamnă să nu ne uităm rădăcinile, ba mai mult, fiecare dintre noi să ne mândrim că avem moșii și strămoșii, undeva la țară.

Crezând cu sinceritate în datoria de a ne cinsti valorile, marea lor majoritate născute în satele noastre, Compania de Teatru "Civic Art" București a prezentat un spectacol de muzică bisericească, cuvânt de învățătură creștin-ortodoxă și muzică tradițională românească menit să omagieze satul românesc, aducând slavă Bunului Dumnezeu, cinstire neamului și pământului strămoșesc.

Au evoluat pe scenă:

Corul "KINONIA" al Episcopiei Severinului și Strehaiei, dirijat de părintele Iulian Pruiu;

Tinerii instrumentiști:

DENIS GAGIU – nai, MATEI ALEXANDRU – cobză și RALUCA ARDELEANU – vioară;

Acestora li s-au alăturat actorii CRISTINA MOLDOVEANU ȘI MARIAN CIRIPAN, care au întruchipat personajele reprezentând profesorul de religie, învățătoarea și primarul satului.

Invitate de onoare au fost solistele CAMELIA CRĂCIUNESCU și partenera de scenă a maestrului Gheorghe Zamfir, RODICA ANGHELESCU.

Citit 3443 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube