Pericopa evanghelică din acestă Duminică (Ev. Matei IV,12-17) ne vorbeşte despre Începutul propovăduirii Domnului şi ispitirea Sa în pustia Qarantaniei. Disputa din pustia Quarantaniei a fost încercarea de a i se sugera lui Iisus, la un moment dat, o altă Evanghelie, una falsă, inversă, Evanghelia altei împărăţii. Ea nu-i putea fi sugerată cu mai multe şanse de succes nicăieri altundeva decât în deşert, în pustie în condiţii de foame şi de sete, acolo unde neexistând nimic, nimic altceva nu putea tenta mai puternic decât a avea totul.
"A avea" în schimbul pierderii lui "a fi". A avea ceea ce trece, în schimbul lui a fi veşnic. Sau măcar a opta pentru prioritatea lui "a avea". Iisus a optat pentru primatul lui "a fi".
El credea că ceea ce îi merge uneori cu unii oameni, îi putea merge şi cu Omul Iisus. Iisus a restabilit însă repede şi simplu scara solidă a valorilor, aşa cum erau ele statornicite acolo, în împărăţia cea veşnic asemănătoare cu ea însăşi, adresându-i-se ca unui coate-goale, pripăşit la periferia împărăţiei şi tolerat acolo din raţiuni necunoscute nouă în întregime. "Piei, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti" (Mt. 4, 10).
