Sâmbătă, 30 Noiembrie 2019 17:44

Parohia "Sfântul Apostol Andrei" din cartierul severinean Aluniș și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual

Scris de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Praznicul Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, a fost cinstit în chip deosebit în Cetatea Severinului, în biserica din "Aluniş", care şi-a sărbătorit hramul.

Ca în fiecare an, prăznuirea Sfântului Apostol Andrei aduce multă bucurie duhovnicească în casele parohienilor severineni din "Aluniş", care grăbesc pasul spre sfântul locaş pentru a lua parte la programul liturgic. Astfel, începând din seara zilei de 29 noiembrie 2019, a fost săvârșită Vecernia, împreună cu Litia şi Privegherea, iar în dimineața zilei de 30 noiembrie 2019, de ziua sfântului, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de o delegație din partea Episcopiei Severinului și Strehaiei, împreună cu  un ales sobor de preoţi.

Cuvântul de binecuvântare transmis din partea Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a fost așezat la inimile credincioșilor de către Preacucernicul Părinte Mihai Zorilă, Vicar Eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei. 

La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Paroh, Ionuț-Cosmin Ștefan, inspector bisericesc în cadrul Eparhiei mehedințene, a ținut să mulțumească tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui hram și tuturor credincioșilor veniți în număr mare la această sărbătoare.

Piatra de temelie a bisericii cu hramul "Sfântul Andrei" din Parohia Aluniș, din Drobeta-Turnu Severin, a fost pusă de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, în ziua de 21 noiembrie 2008, la praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, fiind singura parohie pusă sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei. Ridicarea sfântului locaş devenise o necesitate, odată cu extinderea oraşului în partea de nord-vest, unde s-au construit în ultimii ani mai multe blocuri ANL şi un întreg cartier de case. Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Turnu Severin este singurul locaş din Episcopia Severinului şi Strehaiei ce poartă acest hram.

Citit 354 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2019 08:17

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Decembrie 2019 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube