Marți, 07 Ianuarie 2020 19:29

Parohia Grecescu și-a serbat ocrotitorul spiritual

Scris de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La slăvitul praznic al Soborului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan, Biserica Grecescu, fostă catedrală a orașului Drobeta-Turnu Severin, a îmbrăcat straie de sărbătoare. Cu acest prilej, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Chiriarhul mehedinţenilor s-a aflat marți, 7 ianuarie 2020,  în mijlocul  credincioşilor Parohiei Grecescu din Turnu Severin, aceasta fiind prima vizită arhierească din noul an calendaristic. Răspunsurile liturgice au fost date de către psalții Catedralei Episcopale din municipiu. 

Ziua de praznic s-a încheiat cu un Parastas săvârşit de soborul preoților slujitori spre veşnica pomenire a ctitorilor locaşului de închinare severinean, Ioan şi Ioana Grecescu.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Nicodim le-a prezentat credincioșilor veniți în număr mare, viața și activitatea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și i-a îndemnat la rugăciune, dându-le model demn de urmat pe Proorocul Ioan, iar pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan, model pentru toate mamele.

     File de istorie la Biserica Grecescu

Biserica Grecescu este ctitorie din 1868, a familiei de boieri Ioan și Ioana Grecescu, care au ridicat şi spitalul din apropiere, cunoscut sub acelaşi nume. La realizarea proiectului, Carol I a angajat arhitectul Capitalei, biserica ridicându-se după stilul celei domneşti de la Curtea de Argeş. Valoarea şi frumuseţea acestui locaş religios sunt date şi de pictura interioară (stil neoclasic), creaţie a pictorului român ­Gheorghe ­Tattarescu (1872). Biserica a fost sfinţită în 1875, iar în 1884 a ­devenit catedrală ortodoxă a oraşului Turnu Severin. Cu râvnă şi pricepere s-au aplecat asupra acestei opere de artă religioasă doi profesori de desen din Turnu Severin, spălând pictura (în 1898, Alexandru Răsmeriţă, iar în 1908, Theodor Zarnea). Acoperişul bisericii a fost făcut iniţial din tablă de aramă, dar a fost smuls de germani în 1917. Cel de azi datează din 1920.

Citit 292 ori Ultima modificare Marți, 07 Ianuarie 2020 19:46

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Ianuarie 2020 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube