Imprimă această pagină
Miercuri, 25 Decembrie 2019 14:34

Nașterea Domnului la Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ziua de Crăciun, miercuri, 25 decembrie, credincioșii severineni au participat în număr mare la slujba specială săvârşită cu această ocazie la Catedrala Episcopală din municipiu. Cei prezenţi s-au bucurat de vestea minunată a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu împreună cu arhipăstorul lor, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a liturghisit alături de soborul de preoţi şi diaconi ai Catedralei Episcopale.

Ambianţa duhovnicească de rugăciune a fost întreţinută de răspunsurile date la strană de membrii celor două grupuri psaltice. La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Nicodim a dat citire cuvântului Pastoral pregătit din vreme de Preasfinția Sa pentru a fi citit după Sfânta Liturghie în toate bisericile din cuprinsul eparhiei.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Pănciulescu Marian pe seama Parohiei Podeni din Protopopiatul Drobeta Turnu Severin.

Praznicul Nașterii Domnului este o sărbătoare de mare importanță pentru toată creștinătatea și mai cu seamă pentru credincioșii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin care are acest Praznic ca hram al paraclisului de la demisolul Catedralei, paraclis în care s-a săvârșit Sfânta Liturghie zilnic încă de la înființarea Episcopiei Severinului și Strehaiei in 2004.

Sărbătoarea şi bucuria comuniunii continuă şi joi, 26 decembrie, în vechea Cetate a Severinului, la Catedrala Episcopala, Episcopia Severinului şi Strehaiei urmând să îşi prăznuiască hramul, "Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana".

Citit 3921 ori Ultima modificare Joi, 26 Decembrie 2019 20:56

Media

Galerie de imagini