Imprimă această pagină
Luni, 02 Septembrie 2019 03:10

Liturghie Arhierească la hramul mănăstirii Jiana

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Duminică, 1 septembrie, când Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, mănăstirea Jiana a îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de protopsalţii Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin. După Sfânta Liturghie a fost săvârşită slujba parastasului pentru ctitori.

 

Când a primit târnosirea (27 mai 2013), biserica paraclis a fost așezată sub ocrotirea Sf. Simeon Stâlpnicul. Sfântul locaş a fost ridicat într-un singur an (mai 2012-mai 2013), de către actualul stareț al mănăstirii, părintele protosinghel Augustin Dragomir.

Biserica şi corpul de chilii se află pe pământul familiei Pleniceanu care a donat cinci hectare de teren pentru noul aşezământ monahal, în memoria unicului fiu trecut prea devreme la cele veşnice.

Prin înfiinţarea acestei vetre monahale se construiește un centru de spiritualitate şi de întărire a activităţii misionare în zona de câmpie a judeţului Mehedinţi.

Citit 3655 ori

Galerie de imagini