Duminică, 02 Iunie 2019 20:28

Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din Episcopia Severinului și Strehaiei

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul acesta, tinerii creștin-ortodocși din județul Mehedinți, s-au reunit într-un cadru natural de excepție, în localitatea Lupșa de Jos, comuna Broșteni. 

 

 

Tema celei de-a zecea ediții a Adunării Tinerilor Ortodocși din Episcopia Severinului și Strehaiei, Hristos - ,,Sufletul satului meu", se încadrează în tematica generală a anului omagial 2019, ,,Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)" și anul omagial al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. 

 

Ziua a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, oficiată fiind de părintele paroh Ion Curelea, împreună cu părinții profesori prezenți la această manifestare, la Biserica ,,Sf. Ierarh Nicolae" din satul Lupșa de Sus.  

 

La sfârșitul Sfintei Liturghii, oficialitățile au ținut un cuvânt de întâmpinare în care au fost elogiați cei trei piloni ai satului  românesc: preotul, învățătorul și primarul gospodar.

 

Activitățile au continuat în satul Lupșa de Jos, la centrul pentru tineret, prin organizarea unei șezători specifice satului mehedințean de către grupul de țesători din localitatea Crainici. Aceștia au prezentat tuturor participanților unelte de prelucrare a lânii, precum și întreg procesul de prelucrare, până când lâna este transformată într-un produs finit. După această activitate, tinerii au vizionat câteva documentare despre comuna pe care au vizitat-o,  dar și despre numeroase acțiuni specifice satului mehedințean. 

 

Pe baza acestor activități, s-a desfășurat o serie de dezbateri ce a implicat întregul grup de tineri, manifestarea fiind moderată de domnul profesor Cristian Colonelu, director al Școlii Gimnaziale numărul 15 din Drobeta Turnu Severin.

 

Ziua s-a încheiat într-o manieră cu totul specială, tinerii s-au prins cu toții în tradiționala horă a comuniunii și a bucuriei.

 

Viața este o Horă a bucuriei, nu un dans de unul singur...

Citit 4399 ori

Media

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Aprilie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube