Imprimă această pagină
Joi, 27 Februarie 2020 23:34

Intâistătătorul eparhei noastre va sluji duminică, 1 martie, la mănăstirea Topolniţa

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În fiecare an, în ziua de 1 martie, la mănăstirea mehedințeană Topolnița se săvârșește o slujbă cu totul deosebită. Cu acest prilej, chinovia de pe apa Topolniței devine, în prag de primăvară, loc de pelerinaj și de rugăciune. Astfel, sute de creștini își vor îndrepta duminică paşii spre sfântul așezământ monahal pentru a participa la tradiţionala slujbă.

Cei ce se vor învrednici a fi prezenți în această zi la ctitoria Sfântului Nicodim cel Sfințit de la Tismana, vor putea trăi momente unice de rugăciune. În mijlocul obștii călugărești va fi prezent ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care va săvârși Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa va săvârşi o slujbă de pomenire pentru ctitorii mănăstirii precum și slujba aghiasmei celei mici, în cadrul căreia vor fi citite şi molitfele Sfântului Trifon pentru îndepărtarea dăunătorilor de la ţarinile credincioşilor, precum şi de binecuvântare a seminţelor ce urmează a fi semănate, acum, la început de primăvară.

Această rânduială a fost instituită imediat după al Doilea Război Mondial de vrednicul de pomenire, ieromonahul Graţian Rădac, stareţul mănăstirii Topolniţa în perioada 1943-1990.

Citit 1651 ori