Miercuri, 07 Noiembrie 2018 08:47

Mănăstirea mehedinţeană Baia de Aramă își serbează joi ocrotitorii

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, 8 noiembrie, Biserica străbună îi serbează pe Arhistrategii puterilor îngereşti, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Cunoscuţi în Ortodoxie pentru darurile şi lucrările lor minunate, Arhanghelii ocrotesc multe lăcaşuri de cult, printre care se numără şi mănăstirea Baia de Aramă din Mehedinţi.

La sfântul aşezământ monahal au început deja pregătirile pentru hram, iar în ziua praznicului, aici se va săvârşi Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Nicodim alături de un sobor de preoți şi diaconi.

Ridicată într-un singur an, în zorii veacului al XVIII-lea, mănăstirea Baia de Aramă a devenit în scurt timp o adevărată vatră de credinţă şi bastion al Ortodoxiei pe plaiuri mehedinţene. Astăzi se înscrie pe lista monumentelor istorice.

Mănăstirea şi-a început activitatea încă din anul 1703, fiind ctitorită de Sf. Domnitor Constantin Brâncoveanu alături de Banul Cornea Brăiloiu şi Milco Băieşul la poalele Cornetului cum reiese din pisanie.

Mănăstirea sau Schitul Baia de Aramă (apare în documentele vremii sub ambele titulaturi) a dăinuit până la secularizarea din 1863, atunci când, prin hotărâre domnească, a fost transformată în biserică de mir. Prin hotărârea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei din 29 ianuarie 2008, mănăstirea a fost reactivată ca aşezământ monahal de maici, sub jurisdicţia Episcopiei Severinului şi Strehaiei, urmând a funcţiona în cadrul Protoieriei Baia de Aramă.

Citit 3943 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube