Imprimă această pagină
Vineri, 20 Octombrie 2017 23:49

Liturghie arhierească și hirotonie întru diacon la Catedrala din Drobeta Turnu Severin

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Drept-slăvitorii creștini severineni sunt chemați la rugăciune și comuniune în duminica a XXIII-a după Rusalii, când în Biserica Ortodoxă se citeşte evanghelia de la Luca cap.8 v.26-39, în care este redată “Minunea vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor”. La Catedrala Episcopală din Drobeta Turnu Severin va avea loc un deosebit ceremonial religios, încununat de prezența și binecuvântarea ierarhului locului în mijlocul credincioșilor.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va săvârși tainica jertfă euharistică având alături soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș de închinare. Atmosfera de rugăciune va fi întreținută de cântările bizantine interpretate în două strane de către psalții Catedralei.
Evenimentul liturgic va fi unul deosebit pentru cei de faţă, întrucât vor putea asista la una dintre cele mai frumoase rânduieli ortodoxe, hirotonia unui cleric. Tânărul teolog Bălan Adrian Ilie va fi chemat, prin punerea mâinilor Chiriarhului locului, la slujirea diaconească pe seama Catedralei episcopale.

Citit 5054 ori