Joi, 15 Februarie 2018 12:26

Sfântul Sinod s-a întrunit la Patriarhie

Publicat de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit joi la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Părintelui Patriarh Daniel. Astăzi au loc alegeri de noi ierarhi.

În deschiderea lucrărilor, Patriarhul României a prezentat punctele de pe ordinea de zi.

‘Vom aproba, cu ajutorul lui Dumnezeu, mai multe texte privind viaţa şi acatistul unor sfinţi de pe teritoriul ţării noastre care au fost canonizaţi de mai multă vreme, dar nu s-a reuşit până acum să completăm toate slujbele lor’, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Un element de noutate pentru această şedinţă este alegerea de noi ierarhi. ‘Un arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Italiei şi un Arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei’, potrivit Preafericirii Sale.
În continuare, Patriarhul Daniel a evidenţiat importanţa Anului 2018 ca An Omagial şi Comemorativ în Patriarhia Română.
În acest an, când se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire din 1918, ‘avem o responsabilitate şi o datorie morală de a cinsti memoria celor care s-au jertfit pentru reîntregirea neamului românesc’, a apreciat Părintele Patriarh, explicând că în acelaşi timp trebuie să apreciem ‘lumina, jertfelnicia, creativitatea, dragostea de popor şi ţară a celor care au fructificat consecinţele unirii’.
Înaintea şedinţei, a fost oficiată o slujbă de Te-Deum în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale de PS Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Foto Credit: Robert Nicolae
Sursa: Basilica.ro

 

Citit 5376 ori

Cele mai citite articole

radiolumina logo

construimcatedrala.ro

 
« Martie 2024 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31


patriarhia link

 
basilica link

 
radiotrinitas link

 
trinitastv link

ziarullumina link

adreseweb link

 


mbl live


mbl video


mbl youtube